duminică, 27 martie 2011

Preot sanctionat de politisti si urmarit de detectivi

http://www.evenimentuldebotosani.ro/viewArticol.php?articol_id=34614&_showf=1

Un preot din municipiul Dorohoi, judetul Botosani, este acuzat ca a obtinut o proprietate imobiliara de la o batrana careia i-a promis ca o va ingriji pana la moarte, dar nu si-a respectat promisiunea. Preotul neaga toate acuzatiile si spune ca banii de pe urma acestei proprietati vor fi folositi pentru construirea unei noi biserici. Batrana l-a reclamat la Politie ca o ameninta, imediat dupa ce l-a dat in judecata pe preot. Drept urmare, politistii l-au sanctionat cu avertisment „pentru prevenirea comiterii unor fapte cu violenta”.



„... la data de 08.04.2009 numitul Adam Ioan a fost invitat la sediul politiei cu ocazia cu care a fost avertizat in scris pe baza de proces verbal, pentru prevenirea comiterii unor fapte cu violenta”, se arata intr-un document oficial al Politiei Dorohoi. Este unul dintre putinele cazuri in care intr-un document oficial se specifica faptul ca un preot a fost sanctionat cu avertisment pentru a se preveni astfel savarsirea unor fapte cu violenta. Ioan Adam este unul dintre preotii din Dorohoi si incepand din aceasta saptamana va fi si subiectul principal al unei investigatii facute de un detectiv particular. Preotul face subiectul unei reclamatii transmise de catre Stefania Vitcu la Mitropolia Moldovei prin care fata bisericeasca este acuzata ca nu a avut grija de nasa acesteia si nu a respectat, astfel, un contract de intretinere in urma careia a ramas cu proprietati imobiliare. Preotul Ioan Adam a fost dat in judecata de catre Hareta Leonte cu cateva luni inainte de decesul acesteia, proces prin care femeia vroia sa anuleze in instanta un contract de intretinere semnat impreuna cu preotul. In baza acelui contract, preotul a primit o casa cu doua camere si 1000 mp teren aferent, precum si o suprafata de 24.700 mp de teren extravilan. Femeia a reclamat la Politie faptul ca ar fi fost amenintata de preot ca urmare a faptului ca l-a actionat in instanta. In martie 2004, Hareta Leonte ii transmite preotului o scrisoare prin care il acuza de mai multe abuzuri si falsuri. „La data de 13 iunie 2001 am incheiat cu dumneavoastra un contract de intretinere la care nu am participat la intocmirea acestui document si l-am semnat fara a intelege ce cuprinde acest contract. Neavand nici ochelari de vedere la mine, fiind luata prind surprindere in masina si dusa la notar... Nu m-am asteptat sa primesc aceasta lovitura din partea dumneavoastra”, ii transmitea Hareta Leonte preotului, in martie 2004.

Stefania Vitcu, fina defunctei Leonte, a spus ca in aceasta saptamana va ajunge la Dorohoi un detectiv din Constanta care va analiza trecutul preotului Ioan Adam. „Eu am reclamat la Mitropolia Moldovei ceea ce a facut preotul Ioan Adam. Nu vreau altceva decat sa mearga la slujba, sa recunoasca faptul ca a gresit, sa se caiasca in fata celorlalti credinciosi. Cei de la Mitropolie mi-au transmis un raspuns ca l-au audiat pe preot si ca asteapta decizia judecatorilor, dar ei nu au nicio legatura cu ce se va decide in instanta. Eu vroiam de la ei sa-l judece moral pe acest preot, nu altceva. Legat de proprietatea imobiliara, instanta cu siguranta ne va da castig de cauza pentru ca nasa de asta a pornit proces impotriva preotului, sa anuleze actul de intretinere pentru ca el nu a avut grija de ea. Saptamana aceasta va veni un detectiv din Constanta, trimis de baiatul meu, pentru ca acest preot a fost si la Neamt si se va afla daca a mai facut ceva la fel sau nu pentru ca pe la noi sunt zvonuri ca a mai facut la fel”, a declarat Stefania Vitcu.

Protopopul de Dorohoi, Stelian Ciurciun, a spus ca preotul Ioan Adam a fost sanctionat cu avertisment de catre Mitropolia Moldovei ca urmare a faptelor reclamate de Vitcu. „De acum asteptam sa-si spuna cuvantul instanta de judecata in acest caz. Nu am stiut nimic despre acest avertisment primit de la Politia Dorohoi, insa va asigur ca vom declansa o ancheta si in acest caz si vom vedea apoi ce se va intampla. Si noi l-am sanctionat cu avertisment pe preotul Ioan Adam, dar nu putem sa intervenim peste ceea ce trebuie hotarat de judecatori, asa ca asteptam si decizia acestora”, a spus protopopul Ciurciun. Aceasta a adaugat ca in cel mai scurt timp preotul Ioan Adam va fi anchetat cu privire la avertismentul primit de la politisti, fara a preciza ce sanctiune risca o fata bisericeasca pentru faptul ca un organ al statului trebuie sa-l impiedice sa savarseasca o infractiune cu violenta.



Totul pentru constructia unei noi biserici
In replica, preotul Ioan Adam a spus ca toate acuzatiile aduse de Vitcu sunt falsuri si ca totul porneste de la dorinta acesteia de a primi averea nasei sale. „Batrana Leonte i-a spus doamnei Vitcu sa incheie cu ea un act prin care sa o ingrijeasca si sa primeasca terenul si casa, dar aceasta nu a vrut. A plecat in Italia si s-a intors dupa cativa ani, iar acum vrea casa si pamantul. Eu nu am luat pentru mine nimic. Vreau ca din banii obtinuti pe proprietate sa pot construi noua biserica, langa cea din lemn, acolo unde am mai cumparat din banii mei alte doua parcele de teren si le-am donat bisericii. Ea a vrut ca totul sa ajunga la biserica, dar nu putea dona direct bisericii deoarece aceasta nu putea avea grija de ea, asa ca am acceptat sa o ingrijesc eu pentru ca mai apoi totul sa ajunga la biserica. Legat de scrisoarea in care femeia spune ca nu a stiut ce a semnat, este un fals, abia acolo batrana nu a stiut ce a semnat”, a declarat preotul Ioan Adam. Acesta a mai spus ca nu are niciun motiv pentru a se teme de vreo eventuala sanctiune dura a bisericii deoarece nu a facut nimic gresit. Preotul este reprezentat in instanta de catre fiul sau, Octav Adam – avocat in Bucuresti. Acesta din urma isi va reprezenta tatal in proces cu un frate al defunctei Hareta Leonte. „Tatal meu a facut totul pentru biserica si acest scandal a plecat de la o doamna care doreste ca ea sa primeasca proprietatile batranei Leonte chiar daca nu a avut grija de aceasta. Familia mea s-a inteles bine cu familia defunctei, marturie fiind relatiile pe care mama mea le avea cu batrana si cu rudele acesteia, iar parintii mei au avut grija de ea pana la moarte. In ceea ce priveste Politia Dorohoi, asta este o alta problema pe care va trebui sa o rezolv deoarece tatal meu a fost avertizat sa nu mai intre pe proprietatea sa, deci s-a incalcat flagrant un drept important al fiecarui cetatean. Mai este un caz in care tatal meu este acuzat de alti mostenitori ca a facut ceva ilegal, dar nu este nimic adevarat. El a cumparat un teren cu o casa din chirpici din care doar o camera era pe terenul cumparat si acolo va construi o noua biserica. Numele sau este patat pe nedrept in momentul de fata si vreau ca atunci cand se va termina procesul sa scrieti ca a castigat litigiile, pentru ca le va castiga.”, a precizat si avocatul Adam. (Bogdan Caliniuc)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu