marți, 8 martie 2011

CAR-ul de la Iaşi n-are spor la enoriaşi (FOTO şi VIDEO)

 VIDEO INSIDE ^

Zeci de credincioşi au venit ieri la Casa de Ajutor Reciproc înfiinţată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pentru a obţine un împrumut cu dobândă de 6%. Primul „client“ a fost însuşi mitropolitul Teofan. Enoriaşii au fost dezamăgiţi să afle că trebuie să facă un depozit consistent înainte de a se împrumuta de la „banca“ Mitropoliei.

Vestea că Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) împrumută bani enoriaşilor cu o dobândă considerabil mai mică decât la bancă a fost primită cu entuziasm de mulţi pensionari.

„Am auzit la televizor că trebuie să returnez banii în maximum doi ani la o dobândă de 6%. Trebuie doar să fiu creştin-ortodoxă, să dau 35 de lei ca să mă înscriu la Casa de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor (CARCM) şi o cotizaţie de 30 de lei pe lună. Îmi mai trebuie doi giranţi ortodocşi şi rata să nu depăşească jumătate din venitul meu stabil", a spus Eugenia Pichiu (73 de ani), o pensionară din satul ieşean Şipote.

Ea spune că s-a lecuit să-şi mai facă credite la instituţiile bancare. „Acum patru ani am luat 2.300 de lei de la bancă şi după ce au dublat dobânda am dat înapoi 3.800 de lei. Am însă mare nevoie să-mi fac reparaţii la casă şi când am auzit că de la Biserică pot primi până la 5.000 de lei m-am bucurat foarte tare", a adăugat femeia.

Drept urmare, la primele ore ale zilei de ieri, Eugenia s-a tocmit cu un şofer să o ducă la Iaşi şi înapoi pentru 100 de lei şi s-a prezentat la sediul CRACM din curtea Mitropoliei, unde şi alţi pensionari aşteptau plini de speranţă să beneficieze de „ajutorul divin".

Doi giranţi şi garanţie

După puţin timp însă, stupoare! În afară de ce aflaseră de la televizor, enoriaşii s-au pomenit cu o serie de condiţii suplimentare fără de care nu pot primi niciun ban. Cei doi giranţi, pe lângă apartenenţa la religia creştin-ortodoxă, nu au voie să fie pensionari. Mai mult, în funcţie de împrumutul solicitat, viitorii debitori trebuie să depună mai întâi o parte din acea sumă într-un fond de garanţie, bani pe care îi vor retrage după ce vor returna integral împrumutul făcut la CARCM.

Pentru Eugenia Pichiu, care are nevoie de 5.000 de lei, suma de siguranţă care trebuie depusă este de 2.300 de lei. Pensionara din Şipote nici nu vrea să audă de aşa ceva.

„Am o pensie de 920 de lei, din care sunt pregătită să pun lunar câte 500 de lei ca să plătesc împrumutul cât se poate de repede. Aş fi dispusă să girez chiar cu casa mea, dar de unde să iau acum 2.300 de lei? Chiar am ajuns să nu mai avem încredere nici măcar în Biserică", a spus Eugenia, care a renunţat să se mai împrumute de la „banca" Mitropoliei.
Exemplul bătrânei a fost urmat de mulţi alţi pensionari, care au venituri lunare semnificativ mai mici. Ieşeanca Aneta Simionescu (69 de ani) venise ieri la sediul CARCM pentru a vedea câţi bani ar putea să ia de la Mitropolie pentru a o ajuta să să-şi achite cheltuielile zilnice. „Am o pensie de 680 de lei, din care 300 de lei se duc numai pe medicamente. Abia îmi permit să trăiesc, nicidecum să depun o sumă de bani de siguranţă", a spus femeia.

"Aş fi dispusă să girez chiar cu casa mea, dar de unde să iau acum 2.300 de lei? Chiar am ajuns să nu mai avem încredere nici măcar în Biserică."
Eugenia Pichiu
pensionară

„Împrumut fără garanţie nu se poate"

Bătrânii au fost dezamăgiţi să afle că trebuie să depună o garanţie

Principiul funcţionării oricărei Case de Ajutor Reciproc (CAR) stipulează clar că niciun împrumut nu poate fi făcut dacă membrul acelui CAR nu are un capital constituit în avans. „Suma maximă ce poate fi solicitată de un membru este mereu în multiplu de valoarea capitalului pe care l-a depus în avans prin cotizaţiile lunare. Fără acel capital nu se poate acorda niciun împrumut", a declarat Vasile Cocriş, profesor la Facultatea de Econimie şi Administrare a Afacerilor de la Iaşi.

Cadrul didactic a explicat şi de ce pensionarilor li s-a cerut o sumă de bani în fondul de garanţii pentru a putea împrumuta imediat după înscriere în CARCM.

„Din suma solicitată se opreşte un procent care reprezintă tocmai acel capital constituit. De pildă, dacă se solicită un împrumut de 5.000 de lei, membrul primeşte aproape 3.000 de lei în mână, restul banilor devenind capitalul său la CARCM. Persoana respectivă achită apoi ratele pentru împrumutul de 5.000 de lei. La final depune o cerere de retragere din instituţie şi primeşte înapoi şi capitalul de 2.000 de lei plus dobânda aferentă perioadei în care a achitat ratele", a explicat Cocriş.

Într-un comunicat de presă emis în cursul zilei de ieri, MMB a ţinut să se dezică de orice interese financiare asociate cu funcţionarea CARCM.

„Suma suplimentară, calculată procentual, care însoţeşte returnarea eşalonată a oricărui împrumut are ca destinaţie exclusivă acoperirea cheltuielilor cu funcţionarea acestei asociaţii. Sumele rămase necheltuite nu vor constitui în niciun caz un venit suplimentar pentru Arhiepiscopia Iaşilor ", se arată în comunicatul MMB. Valoarea maximă a unui împrumut este de 5.000 de lei. Aceşti bani provin dintr-un fond de 300.000 de lei asigurat de Mitropolie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu