miercuri, 16 martie 2011

Preot "cu PFA"

http://www.newspad.ro/Preot-cu-PFA,358659.html

08 decembrie 2010

Unul dintre cele mai cunoscute monumente din Arad este folosit exclusiv de preotul care a slujit în Biserica Roşie.

Biserica Roşie din Arad a ajuns în Justiţie. Enoriaşii participă la slujbe în locuri improvizate, în timp ce fostul preot a reuşit să pună mâna pe patrimoniul parohiei, pe care-l administrează, deşi a fost înlocuit din funcţie. El a încercat să-şi scoată o autorizaţie de preot-persoană fizică autorizată, însă Oficiul Registrului Comerţului nu l-a autorizat în acest sens. Pentru că unii chiriaşi nu-i mai plătesc sumele impuse drept chirie, a închiriat biserica pentru diverse evenimente. În acest timp, pe rolul instanţelor de judecată sunt mai multe procese între enoriaşi, fostul preot şi Episcopia Lutherană.

Uzufruct pe biserică

Bela Tothpal a fost preotul paroh al Bisericii Evanghelice Lutherane Arad până pe 17 august 2009, când a fost destituit din funcţia de preot. A pierdut preoţia, dar vrea să păstreze biserica şi averea parohiei. Aşa că alături de câţiva enoriaşi mai apropiaţi au pus bazele unei fundaţii, care a închiriat practic patrimoniul parohiei, o clădire cu câteva etaje din centrul Aradului. Fostul preot şi-a trecut în acte uzufructul pe biserică, o clădire monument istoric. Episcopia a trimis la Arad un alt preot, care alături de enoriaşi folosesc alte locaţii pentru slujbe pentru că fostul preot deţine cheile bisericii. Apoi, Episcopia a angajat un avocat pentru recuperarea bisericii şi a casei parohiale de la fostul preot Tothpal. Pe rolul instanţelor de judecată sunt mai multe procese pe rol, dar şi două dosare penale.
Pentru că fostul preot doreşte banii bisericii, deşi nu mai serveşte biserica, majoritatea chiriaşilor refuză să-i mai plătească vreun leu. Tothpal Bela a găsit însă soluţia salvatoare pentru a rămâne preot: a încercat să obţină prin Oficiul Registrului Comerţului o autorizaţie de persoană fizică autorizată ca preot. Iniţiativa sa a fost însă blocată, dar biserica încă îi mai poate aduce beneficii materiale. Aşa că o închiriază oricui do-reş-te. Conform declaraţiilor avo-ca-tului Mihai Paşca, la Biserica Evanghelică Lutherană a avut loc o nuntă neoprotestantă, iar nuntaşii au închiriat practic Biserica Roşie.
Judecătorii vor să îl evacueze


Judecătorii arădeni au decis că Bela Tothpal trebuie să predea oficiul parohial şi să părăsească locuinţa de serviciu, situată chiar în centrul Aradului. Există şi un dosar penal pe numele fostului preot, în care acesta este acuzat de delapidare, abuz în serviciu, gestiune frauduloasă şi este acuzat că a produs o pagubă parohiei de câteva sute de mii de euro. Enoriaşii şi Episcopia îşi doresc biserica înapoi. Preotul susţine că Episcopia nu are dreptate şi că măsurile luate împotriva sa au fost abuzive.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu