duminică, 27 martie 2011

Cum a blocat un preot transferul lui Ilie Stan pe banca “U“Cluj!

http://www.ziarulnational.com/stiri/Sport/1289754713-Cum-a-blocat-un-preot-transferul-lui-Ilie-Stan-pe-banca-U-Cluj-

Ilie Stan, antrenorul Victoriei Brăneşti, a fost la un pas să semneze, săptămâna trecută, cu Universitatea Cluj. Marian Pană şi-a prezentat demisia, iar prima opţiune a devenit fostul jucător din Ghencea. Transferul a căzut, după ce fanii şi jucătorii au dat acatiste la Schitul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Găneasa, situat la câţiva kilometri de Brăneşti.

Părintele ieromonah Ioachim s-a rugat o noapte întreagă ca antrenorul de 43 de ani să continue cu Victoria Brăneşti. Efectul a fost unul scontat: fostul jucător al Stelei a refuzat oferta clujenilor, iar vineri după-amiază, formaţia ilfoveană a scos un 1-1 pe terenul liderului Oţelul Galaţi, asta după ce brăneştenii conduseseră timp de 90 de minute. Schitul din Găneasa este de rit ortodox, cu viaţă de obşte, aflat la o distanţă de 15 kilometri de Bucureşti. Comunitatea creată aici este foarte unită în jurul Părintelui Ioachim, oamenii îl iubesc şi îl respectă. “În ciuda tinereţii sale (n.r. are doar 33 ani), părintele Ioachim are o mare înţelepciune şi un har deosebit. Emană multă bunătate şi răbdare, grijă pentru fiii săi duhovniceşti”, afirmă enoriaşii.

“Auzeam voci să nu semnez“

“Mă felicit că am rămas la Victoria Brăneşti. În momentul în care a trebuit să iau o decizie finală, Dumnezeu parcă îmi spunea să nu semnez. Auzeam voci!”, a recunoscut Ilie Stan.
Jucătorii şi fanii au dat acatiste la toate bisericile din zonă ca Ilie Stan să nu demisioneze, iar Părintele ieromonah Ioachim, apropiat al antrenorului, a invocat numele lui Ilie Stan la una dintre slujbe.

Ioachim a plâns la aflarea veştii

Tehnicianul a recunoscut după egalul cu Galaţi cum a fost situaţia: “Chiar şi un preot din Găneasa mi-a spus că s-a rugat toată noaptea să nu plec, iar a doua zi, când i-am transmis că rămân, a început să plângă. Mi-a zis că nu a dormit deloc şi a făcut slujbă special pentru mine. Sunt un om credincios, este adevărat. Merg împreună cu jucătorii la biserică, la mănăstiri. Mai ieşim câteodată şi la un grătar, cu câte un preot. Avem nevoie şi de puţin har de la Dumnezeu, fiindcă noi muncim zilnic”, a încheiat Stan.

Flavius Dobrescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu