miercuri, 16 martie 2011

Slatina: Părinţii fetei batjocorite de popa Capră vor ca preotul să fie pedepsit

http://www.adevarul.ro/locale/slatina/Slatina-_Parintii_fetei_batjocorite_de_popa_Capra_vor_sa_se_faca_dreptate_0_403759937.html

Ei acuză că procurorul Mihaela Bădan l-a scos nevinovat pe fostul preot deşi existau probe împotriva lui. Ilie Văduva, tatăl minorei, susţine că nu îl va ierta pe cel care le-a nenorocit fiica şi că îl va acţiona în instanţă

Mircea Popescu, zis şi popa Capră, fostul preot din comuna Vulpeni, acuzat că la sfârşitul lui septembrie 2010 a întreţinut raporturi sexuale cu Larisa Elena Văduva, de 15 ani, din localitate, a fost găsit nevinovat. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş spun că nu există probe împotriva lui şi au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta. Hotărârea magistraţilor îi nemulţumeşte pe părinţii minorei, Mimi şi Ilie Văduva, care o acuză de incompetenţă pe Mihaela Bădan, procurorul care a anchetat cazul.

“Nu se poate aşa ceva! Am avut o grămadă de martori, a fost audiat inclusiv poliţistul din comună căruia popa Capră i-a spus la telefon că a intreţinut raporturi sexuale cu fata mea. Cum a ajuns această procuroare, Mihaela Bădan, la concluzia că popa Capră e nevinovat când existau destule probe împotriva lui? Scrie aici, în rezoluţia pe care o am, că din probe nu reiese că raportul sexual a avut loc împotriva voinţei minorei. Păi cum să nu fie împotriva voinţei ei, când popa Capră a obligat-o pe fata mea să îi facă sex oral? Cred că această procuroare, ori e incompetentă, ori e mână în mână cu el, altfel nu îmi explic”, susţine Ilie Văduva.

“Doamna procuror nu comentează astfel de acuzaţii”

Procurorul Mihaela Bădan nu a răspuns afirmaţiilor făcute de părinţii minorei. “Doamna procuror nu comentează astfel de acuzaţii. Dacă fatăl fetei este nemulţumit are dreptul să facă plângere împotriva soluţiei date în acest caz”, a spus prim-procurorul Claudiu Turcin, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş.

Info Box
Familia Larisei Văduva spune că nu se va lăsa până când preotul Mircea Popescu nu va plăti pentru ce a făcut. “Nu îl iert indiferent de ce se va întâmpla. Îl voi da în judecată fiindcă că nu vreau să mai păţească şi alte fete ce a păţit copilul meu. Să plătească pentru ce a făcut, vrem dreptate!”, a mai spus Ilie Văduva.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu