sâmbătă, 5 martie 2011

VOCEA ARDEALULUI: Fă ce spune popa, nu ce face popa


Am cunoscut în urmă cu câţiva ani un preot din Sălaj, care se comporta la el în sat ca un feudal. Enoriaşii îi plăteau, pe lângă cota parte din salariu prevăzută de lege, toate cheltuielile curente ale casei parohiale, inclusiv abonamentul la cablu TV, şi îi lucrau, gratis, pământul, care era de fapt al bisericii, nu al său, dar de pe care el trăgea foloasele. La toate acestea se adăugau banii pe care îi primea la nunţi, botezuri, înmormântări etc. Nemulţumit însă de veniturile pe care le obţinea, popa s-a lăcomit la salariile de câteva sute de lei ale fătului - cum se numeşte în Ardeal omul care îl ajută pe preot cu întreţinerea bisericii - şi diacului.

Ca acest popă există sute de alţi preoţi de ţară ce formează una din ultimele congregaţii feudale din Europa. Se comportă la ei în sat ca un senior pe pământurile sale. Casa parohială le este castel, satul le este domeniu, iar enoriaşii sunt supuşii. Toate aceste lucruri sunt binecunoscute, dar nu ajung foarte des în dezbatere publică, fie pentru că se întâmplă undeva departe de studiourile TV şi redacţiile ziarelor, fie pentru că problemele religioase nu prea fac audienţă.

Chestiunea este însă cât se poate de reală şi acută: un stat laic sărăcit susţine financiar un uriaş aparat preoţesc, adesea disfuncţional. În acelaşi timp, toate cultele sunt scutite de impozite, prevedere legală la adăpostul căreia se pot acumula averi impresionante, scăpate de sub controlul fiscului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu