vineri, 17 iunie 2011

"Sfântul" pedelist Mihai Alexa de la Iaşi

http://www.jurnalul.ro/special/special/sfantul-pedelist-mihai-alexa-de-la-iasi-581890.html

n pridvorul bisericii din Podu Iloaiei – Iaşi, familia pedelistului Mihai Alexa a luat faţa sfinţilor, investind în a-şi face chip cioplit.
Autor: CRISTINEL C. POPA  17 iunie 2011

Să îţi faci chip cioplit, cu orice chip. Astfel sună pentru mulţi dintre politicieni pilda biblică. De fapt, e invers faţă de cum ar trebui să fie. Aşa s-a întâmplat în localitatea ieşeană Podu Iloaiei unde fostul primar veghează cu ochi zugrăviţi întru veşnicie din pridvorul bisericii, de-a dreapta Sfântului Cassian. Se glumeşte prin oraş cum că politicianul s-ar fi împrumutat. În orice caz, a dat circa o jumătate de miliard ca să refacă pictura bisericii de la Cimitirul Eroilor din Podu Iloaiei. Pentru asta (şi, se pare, niscaiva aprobări edilitare post-electorale), popa i-a imortalizat chi­pul. În culori vii. Credincioşii l-au votat, iar el a ajuns stăpân pe averea oraşului, recuperându-şi înzecit "investiţia". Este vorba despre fostul primar PDL Mihai Alexa. La finalul ultimului mandat a prosperat atât de mult, încât şi-a deschis un imperiu economic, cu pământuri în arendă, fabrică de pâine, moară, afaceri la Iaşi. La momentul oportun s-a "îmbolnăvit" brusc şi n-a mai candidat. Acum, cu mâna pe inima "bolnavă" râde şmechereşte, atât din pridvorul bisericii ("tobogan electoral"), cât şi din spatele biroului companiei, una care, evident, nu simte criza financiară. Aceasta e departe, efectele ei se simt doar creştineşte prin săracii în număr crescut ce se închină neştiutor la chipul său pictat. 

DE-A DREAPTA SFÂNTULUI IOAN CASSIAN
Sute de pelerini sosiţi din toate colţurile oraşului Podu Iloaiei (Iaşi) vin să se închine duminică de duminică la "moaştele picturale" (ptiu, drace, să nu facem cumva vreo cacofonie-blasfemie) ale "sfântului" ex-primar PDL Mihai Alexa. Zugrăvit cât îi e bustul de mare de-a dreapta şi de-a stânga drepţilor sfinţi ai bisericii milenare. Cocoţat pe perete, la intrarea în biserică, Mihai Alexa, aşa cum am spus - un reputat om de afa­ceri local, zâmbeşte în cadru familial şi familiar din stânga fiilor săi şi a nevestii şi de-a dreapta Sfântului Ioan Cassian. Oamenii din oraş, din ce în ce mai împovăraţi de griji şi de nevoi, se închină, de fapt, celui care i-a adus în sărăcie. Este cunoscut faptul că la Podu Iloaiei criza a început încă de pe vremea primarului Mihai Alexa. Acesta a investit în pictura din bi­serică, refăcând-o, iar pentru acest lucru, preoţii şi zugravul bisericii i-au făcut chip pictat. Chip cu care a câştigat alegerile, după care a prosperat "în mod legal" ca o pâine cu afânători din plin. Şi-a construit firme după firme, apoi s-a îmbolnăvit brusc. A ales să nu mai candideze, chipurile din motive de sănătate. A devenit peste noapte milionar şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din judeţul Iaşi. Dar a avut bunul simţ (familial) de a nu se îmbolnăvi atât de tare încât să nu poată păstori mega-afacerile sale cu iz pedelist. Însă toate acestea constituie un subiect separat. Ne vom limita doar la (ne)cuviinţa sa de a se imortaliza, "de-a se eterniza" pe peretele bisericii eroilor din oraş. Bi­serica cu hramul Sf. Nicolae, unde Mihai Alexa şi-a creat o poză de fa­milie încadrată în zorzoane argintii gen "palatele stăneştilor", este situată la Cimitirul Eroilor din Podu Iloaiei. 600 de eroi care au luptat pentru ca Mihai Alexa să aibă posibilităţile financiare de astăzi (după ce a lăsat vistieria Primăriei goală) zac cu crucile aproape de putrezire în curte. Pe acestea nu le-a refăcut-renovat. Cu ce s-ar fi ales? Lemnul nu i-ar fi oferit decât o formă de uitare: o biată cruce. În timp ce pictura care îl trece în eternitate străluceşte electoral pentru urmaşii de sânge portocaliu, ca un soare la care nu te poţi uita. Îi orbeşte şi astăzi pe localnicii săraci care se închină ca în faţa moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva. "Fostul primar este responsabil pentru situaţia gravă în care se zbate astăzi oraşul", spune o doamnă nedusă de multe ori pe la biserică. Dar să vedem pas cu pas cum a ajuns primarul Mihai Alexa să pună piciorul (era să zicem altfel, ca la patrupede, dar ne-am abţinut) în pragul bisericii şi să nu-l mai scoată de acolo.

EROU ÎN CAMPANIA ELECTORALĂ
"Lăcaşul sfânt a fost resfinţit în 2001 (pe vremea primarului Alexa), după ce a trecut prin nişte reparaţii capitale. Are valoare în primul rând prin cimitirul eroilor din al doilea război mondial, cimitir aflat în curte. Este o biserică a eroilor, am putea spune (printre care şi Alexa?). Sunt 608 cruci, unul dintre cimitirele de eroi cele mai mari ale Iaşiului. S-a pictat în perioada 1994-2000. Are drept ctitori, uitaţi acolo!, familia fostului primar. El a dat banii direct pentru refacerea picturii", ne spunea cu ceva vreme în urmă preotul Vasile Sârbu. "Noi pictura am terminat-o în 2000, iar el a fost primar în 2000, după ce s-a terminat lucrarea, bineînţeles, s-a prezentat în faţa cre­dincioşilor cu o faptă destul de frumoasă", povestea preotul cum a dus el de nas enoriaşii -alegători să-l "canonizeze", să-l întroneze primar pe omul pictat între sfinţi. Enoriaşii săraci i se închină neştiutori. "Are 2.000 de hectare în asociaţie. Şi eu am pământul dat la el. Are fabrică de pâine, o moară încă din 2000, iar din 2008, de când n-a mai fost primar, are şi mai multe. Dar este un om bun", spune o enoriaşă săracă, prezentă la slujbă. Alţii spun că băieţii săi învârt afaceri serioase la Iaşi, imperiul s-a extins. Sunt căsătoriţi Cătălin şi Lucian Alexa. Mama lor, soţia ex-primarului, imortalizată şi ea în pridvor, administrează un magazin. Fostul primar locuieşte într-o casă luxoasă cu multe camere, dar are şi apartamente în Podu Iloaiei şi Iaşi. "El nu provine dintr-o familie înstărită. Eu îi cunosc până şi bunicii", spune o bătrână, care adaugă "Acu’, de când a fost primar, s-a ajuns".

AGRESIV, CHIAR DACĂ E DUS LA BISERICĂ
Am încercat să schimbăm câteva vorbe cu ex-primarul PDL. Am obţinut numărul său de mobil de la soţia sa, care nici ea nu-l ţinea minte, i l-a dictat Cătălin, fiu-său. După un apel prelungit, ne-a răspuns de la birou. "Păi nu puteţi avea întrebări pentru mine!... Spuneţi totuşi". Îl întreb care a fost motivul pentru care a acceptat să fie pictat în biserică, amintindu-i de înţelepciunea biblică care spune să nu-ţi faci chip cioplit. A luat foc. "Păi ce, credeaţi că m-a luat de pe stradă şi m-a pus acolo? Vino dumitale şi dă bani mai mulţi şi te pune şi în altar, poate". Îi re­amintesc că figura sa se află prea aproape de sfinţi. "Construieşte şi mata, du-te şi dă bani acolo şi o să te puie... Pe atunci nu eram primar (n.r. – pictura i-a slujit în scop electoral). Ce vă arde pe dvs. dacă pe mine m-a pictat cât am stat? M-am săturat de voi cât am fost persoană fizică! Te rog frumos să nu mă mai suni niciodată!", a încheiat el furibund.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu