joi, 16 iunie 2011

Enoriaşe bătute cu Evanghelia în cap de preotul paroh

http://www.evz.ro/detalii/stiri/enoriase-batute-cu-evanghelia-in-cap-de-preotul-paroh-929784.html

Enoriaşii din comuna Măldăreşti, judeţul Vâlcea, îl acuză pe preotul paroh Ion Popescu de faptul că îi bate cu Sfânta Evanghelie în cap, îi pălmuieşte sau îi pune la colţ în genunchi dacă nu fac linişte în timpul slujbei.
Maria Budeanu (65 de ani) povesteşte că s-a dus, în Săptămâna Mare, să se împărtăşească: "Chiar de la intrarare preotul, nu ştiu de ce, m-a făcut nesimţită. N-am zis nimic pentru că aşa face de obicei. Numai că atunci când a venit să sărut evanghelia a ridicat-o şi m-a pocnit cu ea în cap. Câteva clipe n-am mai ştiut de mine, am căzut în genunchi, n-am ştiut de mine. M-au luat femeile şi m-au pus pe un scaun. Vreo patru zile am avut dureri de cap, am fost şi la dispensar să mă consulte doamna doctor".



Tot în Săptămâna Mare i-au căzut victime şi Silvia Holtei şi nepotul acesteia. “Mi-a dat cu pumnul în gură pentru că am îndrăznit să vorbesc în biserică. Am încercat să spun ceva şi mi-a zis că dacă nu tac îmi mai trage câteva. M-am pus pe plâns, mă durea toată faţa. Iar lui nepotu-meu în Noaptea de Înviere i-a dat cu pumnul în spate şi cu Evanghelia în cap. Ne vorbeşte urât, ne batjocoreşte, ăsta nu-i preot", este de părere Silvia Holtei (62 de ani).
"Marş afară, nesimţito", aşa am fost întâmpinată de către preotul Popescu când am mers la biserică", spune la rândul ei Nicoleta Bîzu, medicul din localitate.

Taie chitanţe pe sume mai mici

Localnicii se mai plâng şi de faptul că preotul percepe taxe foarte mari pentru nunţi, botezuri, înmormântări şi parastase, dar că taie chitanţe pe sume mult mai mici. “Pentru înmormântarea fiului meu mi-a cerut iniţial 400- 500 de lei, iar după înmormântare mi-a zis să-i dau 700. I-am dat 500, atâta aveam la mine, chitanţă mi-a tăiat pe 400, iar la parastasul de şase săptămâni i-am dat diferenţa de 200, plus 100 taxă pentru parastas şi el mi-a tăiat chitanţă doar pentru 100 de lei. De ce? N-a vrut să îmi dea explicaţii", spune Aurelian Lepea.
Şi nu-i singurul caz din comună. Nicoletei Bîzu, după înmormânatrae tatălui i-a dat zece plicuri în care i-a cerut să pună banii pentru preoţi, chiar şi pentru unii care nu au participat la înmormânatre, cântăreţi care erau fii preotului şi gropari.
“În fiecare plic am pus câte 100 de lei, mai puţin în plicurile pentru gropari, pe aceea i-am plătit. Chitanţă mi-a tăiat pentru 200 de lei şi pe care a scris donaţie pentru locul de veci", povesteşte femeia.

Anchetă a Arhiepiscopiei Râmnicului


Când oamenii reclamă activitatea neortodoxă a preotului, Ion Popescu vine la întânlirea cu ziariştii îmbrăcat civil, cu haine ponosite, iar la rever poartă un pix în care este încorporată o cameră de luat vederi minusculă. "I-am dat evanghelia să o pupe, nu i-am dat cu ea în cap. Poate vrea sa spună că i-am pus-o în cap. Altceva, ce mai doriţi să ştiţi?", întreabă preotul Popescu.
Preotul se apără şi susţine că taxelele sunt aprobate de consilul parohial şi că oamenii mint când spun că nu le dă chitanţe.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Râmnicului au declarat că vor face o anchetă la Parohia Mădăreşti şi că, dacă preotul va fi găsit vinovat de perceperea unor taxe abuzive, va fi transferat disciplinar.
“De mai bine de trei ani, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a recomandat ca niciun preot să nu perceapă taxe pentru inmormântări", a spus Emilian Groşenoiu, vicar la Arhiepiscopia Râmnicului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu