joi, 16 iunie 2011

Catedrala Neamului: turlă zgârie-nori, săli polivalente şi apartamente VEZI PROIECTUL

http://b365.realitatea.net/news/catedrala-mantuirii-neamului-sala-polivalenta-si-cripte-sub-pamant-cafenea-la-subsol-si-apartamente-la-55-de-metri-inaltime-vezi-proiectul/

07 iun, 08:01 / Cristina Macuc
Ansamblul Arhitectural “Catedrala Mântuirii Neamului”, pe care Patriarhia Română îl construiește, va surprinde prin grandoarea sa toată lumea ortodoxă și nu numai. Lăcașul de cult din Dealul Arsenalului va fi structurat pe două subsoluri, demisol, parter plus 14 etaje, punctul cel mai înalt al edificiului fiind la înălțimea ultimului etaj al unui turn de 40 de etaje.
 
 
Potrivit autorizației de construire, catedrala neamului se va desfășura până la 16 metri sub pământ, dar va atinge 100 de metri înălțime deasupra cotei zero.
B365.ro vă prezintă în exclusivitate funcțiunile complete ale catedralei Mânturii Neamului, așa cum rezultă din documentația aprobată de autorități pentru amplasamentul situat la intersecția dintre Calea 13 Septembrie și str. Izvor.
- Subsol 2 (cota minus 16 metri): sală polivalentă ce poate fi folosită, potrivit reprezentanților Patriarhiei, activităţilor misionare, catehezelor şi ca spaţiu pentru conferinţe sau agape. Sala polivalentă de 1.684 mp poate funcţiona şi ca paraclis, în partea estică fiind amplasat un altar, cu dimensiunea de 117,7 mp. Tot la 16 metri sub pământ vor funcționa altarul, sala de consiliu și mai multe cripte
- Subsol 1 (cota minus 11 metri): sală polivalentă  de 2.307 mp, structurată în trei nave, spațiile fiind separate prin pereți “mișcători”. La același nivel vor mai fi amplasate cripte, un cabinet medical, spălătorul de vase și depozitele de mobilier
- Demisol (cota minus 6,8 metri): expoziție cu vânzare de icoane și veșminte, chiliile, garderoba și vestiarul personalului, o autoservire cu cafenea și bufet plus bucătărie
- Parter: aici vor funcționa pridvorul, pronaosul, naosul și altarul principal
- Cota plus 9 metri: balcoanele pentru coriști și galerii
- Cota plus 36 metri: aici se vor găsi muzeul de valori și săli de expoziții
- Cota plus 42 metri: sala de consiliu și galerii
- Cota plus 47,5 metri: șase turle identice
- Cota plus 51 metri: șase turle identice, sală de consiliu și apartamente
- Cota plus 54,5 metri: sală de consiliu și apartamente
- Cota plus 56 metri: expo galerie
- Cota plus 62 metri: spații tehnice
- Cota plus 95 metri: lanternou (acoperiș prevăzut cu numeroase ferestre), belvedere.
Pentru exteriorul catedralei, prelații au propus placaje cu piatră naturală de culoare deschisă, ferestre cu vitralii și acoperiș cu tablă de cupru aurie. Interiorul construcției va beneficia de elemente decorative cu caracter special, iar pardoselile vor fi din granit, având motive decorative deosebite.
Patriarhul Daniel: “Catedrala nu va fi nici mică, nici mare, nici ieftină, nici scumpă”
Vizibil din orice punct al Capitalei, lăcașul de cult va cost aproximativ 400 milioane de euro. O parte din bani provin din colecta națională la care au contribuit inclusiv administrațiile publice locale. De exemplu, Primăria Sectorului 2, condusă de primarul Neculai Onțanu de la UNPR, s-a  dovedit a fi unul dintre cei mai generoşi contributori, alocând suma de 10 milioane lei anul trecut. Guvernul a contribuit, de asemenea, în acest an cu suma de 10 milioane lei.
Reprezentanții Patriarhiei Române și-au propus ca edificiul să poată adăposti 5.000 de enoriași, dimensiunile lăcașului de cult fiind impresionante: 100 de metri înălțime, 120 de metri lungime și 70 de metri lățime, terenul aferent fiind în suprafață de 11 hectare.
“Catedrala Mântuirii Neamului nu va fi nici mică, nici mare, nici ieftină, nici scumpă, ci, sperăm, un simbol al sufletului românesc în rugăciune înălțătoare la cer”, a declarat, de multe ori, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel când a descris proiectul.
Chiar dacă ideea construiriii unei catedrale a neamului a pornit încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, piatra de temelie a fost pusă pe Dealul Arsenalului abia pe 29 noiembrie 2007. Lucrările edificiului au început, în mod oficial, pe 15 decembrie 2010, slujba de inaugurare a lăcașului de cult urmând să fie făcută în anul 2015, potrivit planurilor Patriarhiei Române.
Vezi aici cum va arăta la final.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu