joi, 16 iunie 2011

Enoriaşe bătute cu Evanghelia în cap de preotul paroh

http://www.evz.ro/detalii/stiri/enoriase-batute-cu-evanghelia-in-cap-de-preotul-paroh-929784.html

Enoriaşii din comuna Măldăreşti, judeţul Vâlcea, îl acuză pe preotul paroh Ion Popescu de faptul că îi bate cu Sfânta Evanghelie în cap, îi pălmuieşte sau îi pune la colţ în genunchi dacă nu fac linişte în timpul slujbei.
Maria Budeanu (65 de ani) povesteşte că s-a dus, în Săptămâna Mare, să se împărtăşească: "Chiar de la intrarare preotul, nu ştiu de ce, m-a făcut nesimţită. N-am zis nimic pentru că aşa face de obicei. Numai că atunci când a venit să sărut evanghelia a ridicat-o şi m-a pocnit cu ea în cap. Câteva clipe n-am mai ştiut de mine, am căzut în genunchi, n-am ştiut de mine. M-au luat femeile şi m-au pus pe un scaun. Vreo patru zile am avut dureri de cap, am fost şi la dispensar să mă consulte doamna doctor".



Tot în Săptămâna Mare i-au căzut victime şi Silvia Holtei şi nepotul acesteia. “Mi-a dat cu pumnul în gură pentru că am îndrăznit să vorbesc în biserică. Am încercat să spun ceva şi mi-a zis că dacă nu tac îmi mai trage câteva. M-am pus pe plâns, mă durea toată faţa. Iar lui nepotu-meu în Noaptea de Înviere i-a dat cu pumnul în spate şi cu Evanghelia în cap. Ne vorbeşte urât, ne batjocoreşte, ăsta nu-i preot", este de părere Silvia Holtei (62 de ani).
"Marş afară, nesimţito", aşa am fost întâmpinată de către preotul Popescu când am mers la biserică", spune la rândul ei Nicoleta Bîzu, medicul din localitate.

Taie chitanţe pe sume mai mici

Localnicii se mai plâng şi de faptul că preotul percepe taxe foarte mari pentru nunţi, botezuri, înmormântări şi parastase, dar că taie chitanţe pe sume mult mai mici. “Pentru înmormântarea fiului meu mi-a cerut iniţial 400- 500 de lei, iar după înmormântare mi-a zis să-i dau 700. I-am dat 500, atâta aveam la mine, chitanţă mi-a tăiat pe 400, iar la parastasul de şase săptămâni i-am dat diferenţa de 200, plus 100 taxă pentru parastas şi el mi-a tăiat chitanţă doar pentru 100 de lei. De ce? N-a vrut să îmi dea explicaţii", spune Aurelian Lepea.
Şi nu-i singurul caz din comună. Nicoletei Bîzu, după înmormânatrae tatălui i-a dat zece plicuri în care i-a cerut să pună banii pentru preoţi, chiar şi pentru unii care nu au participat la înmormânatre, cântăreţi care erau fii preotului şi gropari.
“În fiecare plic am pus câte 100 de lei, mai puţin în plicurile pentru gropari, pe aceea i-am plătit. Chitanţă mi-a tăiat pentru 200 de lei şi pe care a scris donaţie pentru locul de veci", povesteşte femeia.

Anchetă a Arhiepiscopiei Râmnicului


Când oamenii reclamă activitatea neortodoxă a preotului, Ion Popescu vine la întânlirea cu ziariştii îmbrăcat civil, cu haine ponosite, iar la rever poartă un pix în care este încorporată o cameră de luat vederi minusculă. "I-am dat evanghelia să o pupe, nu i-am dat cu ea în cap. Poate vrea sa spună că i-am pus-o în cap. Altceva, ce mai doriţi să ştiţi?", întreabă preotul Popescu.
Preotul se apără şi susţine că taxelele sunt aprobate de consilul parohial şi că oamenii mint când spun că nu le dă chitanţe.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Râmnicului au declarat că vor face o anchetă la Parohia Mădăreşti şi că, dacă preotul va fi găsit vinovat de perceperea unor taxe abuzive, va fi transferat disciplinar.
“De mai bine de trei ani, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a recomandat ca niciun preot să nu perceapă taxe pentru inmormântări", a spus Emilian Groşenoiu, vicar la Arhiepiscopia Râmnicului.

Călăraşi: Un nou termen în procesul preotului care a ucis o femeie pe trecerea de pietoni

http://www.adevarul.ro/locale/calarasi/Calarasi-preot-femeie-trecere_de_pietoni-ucis_0_475752620.html

17 mai 2011, 10:59 |  Autor: Monica Măgureanu |



Termenul pentru un nou proces în cazul preotului Bogdan Dumitru, s-a stabilit în data de 3 iunie 2011. Fiul femeii ucise, Alexandru Simonescu, spune că se aşteaptă la o nouă amânare a termenului de judecată, dat fiind că preotul a încercat de fiecare dată să amâne procesul invocând fel şi fel de motive.
Alexandru Simonescu, fiul femeii care a murit după ce a fost călcată de maşina condusă de preotul Bogdan Dumitru chiar pe trecerea de pietoni, priveşte un pic deznădăjduit către noul termen al procesului.Acesta nu crede că se va da un verdict favorabil, mai ales că procesul a fost amânat de nenumărate ori.  „Să vedem ce se va întâmpla. Avem termen pe 3 iunie însă nu cred că se va stabili ceva atunci“, spune dezamăgit tânărul.
Anul trecut, la 7 martie, Maria Simionescu (42 de ani) a fost lovită pe trecerea de pietoni pe de strada Prelungirea Bucureşti din Călăraşi. Preotul Bogdan Dumitru (31 de ani), care se afla la volan, a fugit imediat de la locul accidentului, dar a fost reţinut câteva ore mai târziu de poliţişti. Judecătorii i-au dat acestuia o pedeapsă cu închisoarea de trei ani cu suspendare.

Megastory: Sfântul Fisc şi afacerile de succes ale preoţilor VIDEO

http://www.realitatea.net/popa_837276.html
 ^^^VIDEO INSIDE^^^

21 mai 2011, 23:06 | Actualizat Duminică, 22 Mai 2011 10:12

Afacerile de succes ale preoţilor sunt garantate sută la sută. Asta se datorează în mare măsură Fiscului, cel pe care învârtelile oamenilor în negru îl ocolesc mereu. Când îşi imaginează că au podgorie şi pot vinde alcool, când îşi omoară proprii credincioşi accelerând beţi pe trecerea de pietoni sau când îşi scanează diplomele transformându-se din puşcăriaşi în preoţi, feţele bisericeşti sunt orice, numai slujitorii Domnului nu.

120 de sticle cu "Sângele Domnului", atât trebuie să cumpere de la Arhiepiscopia Bucureştilor fiecare parohie din subordine. Şi pentru că băutura slăbeşte ţinerea de minte, ordinul a fost pus pe hârtie. Purtătorii de sutană spun, însă, că vinul are cel puţin două mari defecte: e acru şi scump. Deci nu poate fi băut. Mai mult, la vremuri de criză, Arhiepiscopia îl ocoleşte până şi pe Sfântul Fisc.
"Suntem obligaţi să cumpărăm vin. Au făcut o conferinţă administrativă. 120 de litri de vin. Suntem obligaţi să îl luăm. Şi o să-l luăm, n-avem încotro. Ne obligă să luăm şi tămâie sau lumânări. 120 de sticle costă 70 de milioane de lei", a spus preotul paroh de la Biserica Sfântul Gheorghe de pe Calea Griviţei din Bucureşti.

5.000 de lei noi, atât este amenda, afişată în biserică, cu care preotul Cristian Dumitru din Ciocăneşti, judeţul Dâmboviaţ, îşi ameninţă enoriaşii. Pedeapsa îi vizează pe credincioşii care aprind alte lumânări decât cele vândute la el în biserică. Preotul spune că face asta de frica superiorilor de la Arhiepiscopie. El nu s-a mulţumit să-i ameninţe pe enoriaşi: şi-a pus afurisenia pe hârtie şi a afişat-o în biserică.
"Afişul mi se adresează mie şi apoi credincioşilor. ce pot să fac? Episcopia trimite oameni pe teren, pe care nu-i cunoaştem, care vin şi se uită şi pe ambalaj. Dacă găsesc lumânări din altă parte, primesc amendă. Decât să primesc eu amendă, mai bine ameninţ credincioşii. Am vrut să-i sperii, să nu-mi facă probleme", a spus preotul Cristian Dumitru din Ciocăneşti.

Nu poate fi pedepsit decât la "judecata de apoi". Un preot din Călăraşi a omorât, anul trecut, o femeie pe trecerea de pietoni, după care a fugit de la locul accidentului si se bănuiește că era beat. A scăpat de puşcărie, iar familia victimei este şocată de decizia judecătorilor.
"Până nu "vorbeşte" legea, eu ce să fac? Să-l aresteze. Eu nu sunt judecător. Eu n-am puşcărie. Dacă aveam puşcărie, îl arestam", a spus protopopul Eugen Barz.

A făcut puşcărie, dar a fost hirotonit preot. Nu ştie să cânte, dar a fost "uns" paroh. O veritabilă inginerie cu miros de acte false a transformat un mecanic cu antecedente penale într-un popă. Minunea dumnezeiască şi-a tras sutana peste hainele vărgate. Este vorba de Ioan Alexandrescu, un preot paroh din oraşul Chitila. "A făcut puşcărie pentru tâlhărie, dar a scăpat repede.  Dacă-l avea pe dracu ăl mare. Şase luni a făcut. Exact când a ieşit de acolo a ajuns popă", a spus un localnic di Chitila.
Consăteanul lui Alexandrescu a explicat minunea. Spune că acesta a suprapus, de fapt, foaia matricolă de la liceul industrial cu cea a cumnatului său, preot, după ce acesta a murit. "El este mecanic. A făcut liceul. L-a făcut la "fără frecvenţă". Cumnată-su era popă. Ăla a murit, săracul", a mai spus localnicul.

CLUJ. Părintele Ovidiu Găvrea duce mesajul creştin pretutindeni Cine este preotul motocicliştilor

http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/cine-este-preotul-motociclistilor-226092.html

23 Mai 2011 de CLAUDIU PADUREAN
"Noi promovăm valorile Bisericii Ortodoxe și, de aceea, ne bucurăm foarte mult de faptul că părintele Găvrea ne binecuvântează motocicletele"
Unul dintre organizatori
Un preot ortodox din Cluj are o slujire mai puţin obişnuită. Părintele Ovidiu Găvrea face pastoraţie printre categorii sociale care, la prima vedere, au mai puţine valori comune cu creştinismul. Aşa ar fi motocicliştii care, îmbrăcaţi în haine de piele, blugi şi tricouri negre, s-au adunat la Cluj la un mare festival, care este organizat în fiecare an de către asociaţia "Lupii nopţii".

Astfel, sâmbătă, în Pădurea Făget, a avut loc binecuvântarea în rit ortodox a motocicletelor. Preotul misionar i-a cucerit pe motociclişti cu apă sfinţită şi cu rugăciunile şi cântările după tipicul bizantin. "Noi promovăm valorile Bisericii Ortodoxe şi, de aceea, ne bucurăm foarte mult de faptul că părintele Găvrea ne binecuvântează motocicletele", a spus unul dintre organizatori.
Bikeri din Balcani
Cei circa 1.200 de participanţi au petrecut vineri, sâmbătă şi duminică la festivalul anual al motocicliştilor. Unii dintre ei au venit din România şi din Ungaria, iar alţii au venit din Serbia, Macedonia, Bulgaria, Moldova, Ucraina ori Slovacia. Motocicliştii spun că ei susţin valorile creştine, chiar dacă apreciază distracţia, muzica rock şi berea rece. În campingul din Făget au avut de toate. Motocicliştii au putut să cumpere haine de piele şi căşti, dar, de asemenea, au putut şi să testeze motociclete "personalizate", motociclete cu ataş ori tricicluri.

Un preot din Vâlcea "fentează" legea cu binecuvântarea autorităţilor

http://www.evz.ro/detalii/stiri/un-preot-din-valcea-fenteaza-legea-cu-binecuvantarea-autoritatilor-931659.html

Vineri, 27 Mai 2011

Preotul paroh din comuna Măldărăşti, judeţul Vâlcea, a înlocuit tâmplăria din lemn a bisericii datând din sec. XVIII-a cu una din PVC şi a construit şi o biserică nouă fără a avea autorizaţiile necesare. Deşi situaţia e veche de câţiva ani, niciuna din autorităţile statului nu a luat nicio măsură.

În urmă cu trei ani, preotul Ion Popescu a decis înlocuirea giurgiuvelelor din lemn ale bisericii Sfântul Nicolae şi Sfinţii Voievozi, monument istoric de categoria B, cu tâmplărie din PVC şi geamuri termopan.
"Tocăria veche era degradată, intra apă prin turlă şi ajungea pînă în altar. Geamurile cele noi le-am primit sponsorizare de la un enoriaş. Eu nu am bani să investesc în giurgiuvele din lemn, aşa cum au fost ele realizate cu sute de ani în urmă", şi-a motivat gestul preotul Ion Popescu.

Sluţirea monumentului istoric s-a făcut în urmă cu aproape trei ani şi, de atunci, nicio autoritate nu a insistat ca preotul să readucă monumentul la stadiul iniţial.
Amenzile pentru intervenţiile fără aviz de specialitate la un monument istoric pot ajunge până la 10.000 lei, însă Direcţia Judeţeana pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DJCPN) Vâlcea nu a dat nicio sancţiune.
"Am mers pe cale amiabilă pentru că ne afurisesc preoţii. Atunci când s-a întâmplat, am făcut adrese la Arhiepiscopia Râmnicului, dar nu am primit niciun răspuns. Probabil că vom fi nevoiţi să dăm şi amenzi dacă preotul nu dă termopanele jos“, a declarat Florin Epure, directorul DJCPN Vâlcea.

Biserică fără autorizaţie

Preotul Ion Popescu nu s-a limitat doar la a pune termopane la un monument istoric, ci a construit ilegal o biserică şi diferite anexe în arealul de protecţie al Compexului Muzeal “Culele de la Măldăreşti".Este vorba de Culele Greceanu, Duca şi Casa Memorială I.G. Duca, monumente istorice de categoria B care datează din secolele XVI - XVIII.
Biserica nouă cu hramul Naşterea Maicii Domnului a fost construită între 1992 – 1996, fără autorizaţie. “În anul 1992 nu s-a putut elibera autorizaţia pentru că era necesar un aviz de la comisia de patrimoniu pentru că distanţa până la cule era sub 100 de metri. Avizul nu s-a obţinut şi nici până în prezent autorizaţia nu a mai fost solicitată de către preot. Recunosc că nici eu nu am insistat, am zis că pentru biserică merge şi aşa", explică Ion Dragu, primarul comunei.
Ulterior, în curtea bisericii şi, implicit în arealul de protecţie al monumentelor istorice, preotul a mai construit o clopotniţă, un centru de asistenţă socială, o casă parohială, coteţe pentru animale şi un teren de fotbal, toate fără autorizaţie.

Anchetă a Arhiepiscopiei

“Este un abuz ceea ce face, dar nu poate fi oprit. Mă rog de el să intre în legalitate, să depună documentaţia pentru autorizaţie, însă nu vrea. Sunt vinovat că am închis ochii, nu i-am dat nicio amendă că am zis că înţege, mai ales că este şi consiler local. Promit că îl amendez", mai spune primarul Dragu
La rândul lor, reprezentanţii Arhiepiscopiei au în desfăşurare o anchetă internă la parohia Mălădăreşti. "Noi îi putem recomanda, primarul este cel în măsură să-l oblige să intre în legalitate. Biserica nu o mai poate demola, s-a prescris termenul, dar pentru restul construcţiilor trebuie autorizaţie“, este de părere Ion Predescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Preotul şpăgar, iertat de Patriarhul Daniel

http://www.adevarul.ro/actualitate/Preotul_spagar-iertat_de_Patriarhul_Daniel_0_488951433.html


29 mai 2011, 08:09 |  Autor: Mihai Mincan, Antonia Maer |

Înainte de a fi arestat pentru trafic de influenţă, parohul din Chitila mergea în inspecţii şi se dădea drept „consilier al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel“. Patriarhul i-a dat doar avertisment . Deşi aveau cunoştinţă de faptele cu iz penal, şefii săi, în frunte chiar cu Patriarhul Daniel, l-au tratat pe preot cu mănuşi.
Parohul Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din Chitila, acuzat de trafic de influenţă, rămâne în arestul Poliţiei Judeţene Constanţa. Aşa au decis judecătorii constănţeni, care au acordat un nou termen, 31 mai 2011, pentru judecarea cererii lui Ion Alexandrescu de eliberare provizorie sub control judiciar. Între timp însă, dovezile apărute împotriva preotului par să umbrească motivul arestării sale, trecând acuzaţia de trafic de influenţă pe ultimul loc al neregulilor legate de activitatea sa.
Un proces-verbal al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, datat din 11 mai 2010, dezvăluie că, în cursul anului trecut, Ion Alexandrescu s-ar fi prezentat la mai multe unităţi de cult, prezentându-se drept „consilier al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel". Deşi recunosc că faptele săvârşite de acesta constituie infracţiune ce se pedepseşte cu închisoarea, membrii Permanenţei Consiliului Eparhial, prezidat chiar de către Patriarhul Daniel, se mulţumesc doar să-l avertizeze pe Ion Alexandrescu.
Vinovatul „fără vină"
Concret, în documentul citat se precizează că preotul Ion Alexandrescu „a participat, împreună cu Pc. Pr. inspector CFI Alexandru Slăvilă, la inspecţiile efectuate la unităţile de cult din subordinea Arhiepiscopiei Bucureştilor, uzând de calităţi oficiale mincinoase (false) - «consilier al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel»".
În continuare, ca într-un veritabil act de acuzare încheiat de un procuror profesionist, membrii Consiliului Eparhial încadrează fapta în Codul Penal, ba chiar şi trag un semnal de alarmă în privinţa gravităţii extreme a acesteia. „Potrivit art. 240 Cod Penal, fapta săvârşită de Pc. Pr. Ioan Alexandrescu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani», iar potrivit art. 215 Cod Penal, alin. 2: «înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani»".
Şi aici se opreşte totul. Avântul celor care ar fi putut crede că o atare faptă, săvârşită de o persoană ce a jurat să transmită mai departe învăţăturile Domnului, va fi drastic sancţionată este brusc deturnat de textul hotărârii: „Permanenţa Consiliului Eparhial hotărăşte sancţionarea Pc. Pr. Ioan Alexandrescu de la parohia Chitila, Protoieria Ilfov Sud, cu avertisment, întrucât s-a prezentat la unităţi locale de cult, ca împuternicit al Chiriarhului, fără niciun temei, şi a sustras acte aparţinând acestor unităţi de cult. De asemenea, i se pune în vedere să nu mai folosească, fără drept, calităţi oficiale, în afară de cea de preot paroh la parohia Chitila, Protoieria Ilfov Sud". Actul este semnat chiar de către Patriarhul Daniel.
Trafic de influenţă cu proprietăţi
Aceasta este doar una dintre neregulile cu iz penal legate de activitatea preotului Ion Alexandrescu. În actul de acuzare ce i-a adus arestul, preotul din Chitila apare alături de un bucureştean, Victor Ciocoiu, într-o infracţiune de trafic de influenţă. Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa, cei doi ar fi pretins bani de la o femeie care avea de recuperat despăgubiri de sute de mii de euro de la stat. În schimbul banilor, cei doi ar fi intervenit pentru ca femeia să primească despăgubiri mai repede.
„În luna octombrie 2010, inculpatul Alexandrescu Ion Adrian a pretins de la o persoană denunţătoare o parte din despăgubirile în valoare de aproximativ 450.000 de lei pe care aceasta urma să le obţină de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în schimbul exercitării influenţei pe care inculpatul a pretins că o are pe lângă funcţionarii din cadrul acestei instituţii", se arată în rezoluţia procurorilor.
Parohul a fost reţinut vineri şi se află în prezent în Arestul Poliţiei Judeţene Constanţa. Pe numele său fusese emis, încă din 20 aprilie, un mandat de arestare în lipsă. Cu toate acestea, la momentul în care s-a predat, preotul Alexandrescu a declarat că abia aflase că este căutat.
Apărare solidă
Avocatul lui Ion Alexandrescu este Ioana Focşa, apărătorul tuturor angajaţilor din Primăria Constanţa. Focşa a apărut la rampă ca avocat în procesul în care Constantin Babuş, directorul Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat din Primăria Constanţa, a fost acuzat şi condamnat pentru luare de mită.
Afaceri dubioase
Ion Alexandrescu şi-a atras o antipatie profundă din partea enoriaşilor din Chitila şi pentru afacerile girate, majoritatea învăluite într-o profundă notă de mister. Un astfel de exemplu este cel legat de picturile din interiorul bisericii din localitate, sfinţite de însuşi Patriarhul Daniel, pe data de 7 ianuarie 2009.
Trei luni mai târziu, un pictor din Bucureşti, primea de la Alexandrescu o chitanţă de mână în care se specifica plata a 50.000 de lei. Motivul: „lucrări spălare-restaurare pictură, ianuarie, februarie, martie 2009".
Notele ciudate, pachetele de Kent şi bananele
O altă dilemă desprinsă din trecutul tulbure al preotului Ion Alexandrescu este cea legată de diploma sa de atestare teologică. Suspiciunile se leagă de faptul că, examinând foaia matricolă semnată de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, precum şi cea a Liceului Industrial din Câmpina, se poate observa că mediile obţinute de Ioan Alexandrescu în ultimii trei ani la liceul industrial sunt identice cu cele din fişa de la seminarul Teologic: 5.86, 5.46 şi 5.89. Şi mai straniu este faptul că, în ciuda acestor medii extrem de modeste, pe diploma Seminarului Teologic liceal, preotul Ion Alexandrescu figurează ca absolvent cu media totală de 8.75. Mai mult, deşi această diplomă a fost emisă în iulie 2003, Alexandrescu profesa de ani buni, mai exact din 1998, ca preot în localitatea prahoveană Buda.
Mici favoruri
Tot din perioada aventurii sale prahovene, vine şi următorul articol de presă, apărut pe 4 martie 1995, într-un ziar local. „Nu cu mult timp în urmă, mai multe societăţi comerciale de pe raza localităţii Păuleşti, s-au trezit pe capul lor cu un cetăţean care se dădea drept comisar al Gărzii Financiare. Ameninţându-i, iniţial, pe patroni, că pentru neregulile constatate vor fi aspru amendaţi, până la urmă cei în cauză erau iertaţi. Evident, contra unor mici atenţii: o cutie de ness, un pachet de Kent, banane, portocale...". La sesizarea unui comerciant ceva mai sceptic, Poliţia locală avea să-i descopere identitatea „comisarului". Nimeni altul decât Ion Adrian Alexandrescu.



Scandal sexual fără precedent! Vezi desfrâul preotului din Orhei/VIDEO

http://asport.ro/selectii-stiri,moldova,scandal-sexual-fara-precedent-vezi-desfraul-preotului-din-orhei_video,165562

Marţi, 1 Mar. 2011, 22:00 

Scandal sexual fără precedent în Republica Moldova. Părintele duhovnic al Mănăstirii Tabăra, din Orhei, Vasile Ciobanu, a fost suspendat din oficierea slujbelor religioase, în urma unui decret semnat de mitropolitul Vladimir.

Asta după ce postul de televiziune Jurnal TV a intrat în posesia unor imagini în care preotul este surprins întreţinând relaţii sexuale cu doi tineri.

Deceretul emis de Înalt Prea Sfinţia Sa, mitropolitul Vladimir, a fost semnat după ce Jurnal TV a pus la dispoziţia Mitropoliei imaginile în care egumenul întreţine relaţii sexuale cu doi bărbaţi.

„Prin prezentul, Cuvioşia Voastră, pentru comportament neadecvat statutului preoţesc, sunteţi oprit de a oficia cele sfinte, începând cu 28 februarie 2011”, se arată în decretul mitropolitului. Totodată, Mitropolia anunță că Judecata Mitropolitană va investiga acest caz şi dacă va fi găsit vinovat, Egumenul Vasile Ciobanu va fi caterisit. „Păcatul sodomiei este unul strigător la cer”, se mai arată în declarația mitropolitului.

Imaginile cu desfrâul preotului sunt de-a dreptul şocante. Acesta stă întins lângă un tânăr şi îl îmbrăţişează. Câteva clipe mai târziu, băiatul este deja dezbrăcat, lângă preot, care îl îndeamnă pe tânăr să „nu-i fie în padlă” să-i facă plăcere, asigurându-l că „n-o să afle nimeni”.

Întrebat ce crede despre acest păcat, dar fără să știe despre imaginile cu dânsul, părintele Ciobanu spune că este unul „murdar” și că biserica este contra acestui păcat „strigător la cer”.

După ce a aflat că a fost surprins în plină acţiune, părintele a negat că ar avea înclinaţii homosexuale și a spus că nu se simte vinovat cu nimic și că acest păcat „nu se referă la el”.

VIDEO HERE

VICEPREMIERUL UNGARIEI: Reorganizarea administrativă a României ar fi o[...] Bileţelul prin care avocatul din Braşov instruia criminalul să-i omoare[...] Un poliţist ŞI-A ÎMPUŞCAT MORTAL părinţii cu arma din dotare, după care[...] Cutremure uriaşe ca cel din Japonia se pot produce în mod neprevăzut şi în alte zone - studiu JUSTIŢIE made in Romania. Arestat, eliberat şi iar arestat în trei zile[...] Andrei Plăcintă, reclamat la 112: "E un nebun cu o maşină, dă să intre în oameni" 162 comentarii 2316 afișări Home Magazin AFACEREA "SOŢIA ŞI PAROHIA". Cum îşi caută neveste VIITORII PREOŢI "Motanul Dănilă", "Drăcuşorul Cristian" şi "Alec - la suflet copil, în rest bărbat"

http://www.gandul.info/magazin/afacerea-sotia-si-parohia-cum-isi-cauta-neveste-viitorii-preoti-motanul-danila-dracusorul-cristian-si-alec-la-suflet-copil-in-rest-barbat-8128798Dacă visezi să devii soţie de preot, nu mai trebuie să te plimbi pe holurile Facultăţii de Teologie cu o mină virtuoasă, în căutarea unui viitor membru al clerului. Destinul de preoteasă îţi este acum la un click distanţă. E suficient să intri pe site-ul matrimonial "Cetatea-Creştină". Trebuie să-ţi faci o prezentare suficient de detaliată şi în duh creştin, să apeşi pe butonul "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!" şi apoi să aştepţi să fii curtată de viitorii slujitori ai Domnului.
2.200 de creştini s-au strâns pe site-ul matrimonial ortodox "Cetatea-Creştină", mulţi dintre ei fiind studenţi la Teologie sau absolvenţi care mai au nevoie doar de o soţie pentru a fi hirotonisiţi. Administratorii se prezintă ca "un grup restrâns de creştini ortodocşi care doresc să sprijine întemeierea familiilor creştine". Cupidonii au însă reguli stricte în ceea ce priveşte acceptarea în comunitatea virtuală a viitorilor membri.

O săptămână durează în medie activarea contului, după ce postezi la "Autoprezentare" o descriere de tipul "Sunt o fată cuminte, onestă, cu frică de Dumnezeu. Mă păzesc de a mă depărta de la calea cea dreaptă şi ţin toate cele patru posturi de peste an". Totodată atunci când îţi cauţi un partener de viaţă e necesar să precizezi cât de des participi la Sfânta Liturghie, dacă ai un duhovnic şi dacă posteşti. Spovedania e la rândul ei un "must-have" de care trebuie să ţii seama pentru a putea ajunge cât mai aproape, fie şi virtual, de inima "alesului". Pe site există şi o rubrică unde trebuie să spui de la bun început dacă asculţi sau nu manele.
Profilul pretendenţilor: "La suflet - copil, în rest - bărbat"
Odată logat, căutarea unui partener de viaţă devine o procedură profană : ore întregi de sondare şi de estimare a ofertelor, mesaje pline de miez păcătos, unele dintre ele chiar invitaţii neortodoxe la domiciliul clientului, contracost. "Scrisorile" disperate de dragoste, unele mai lungi decât un pomelnic, vin în general din partea unor studenţi la Teologie în an terminal care au nevoie de o consoartă pentru a nu rata un post de preot, pus la dispoziţie de arhiepiscopiile de care aparţin sau ţinut la păstrare de părinţii-preoţi.
Cei mai mulţi caută o nevastă care să nu fi gustat din plăcerile lumeşti, o fecioară care să fi fost răsfăţată doar de "atingerea blajină a florii de colţ". "Ai simţit atingerea blajină a florii de colţ, iar lacrimile ţi-au deschis ochii să vezi marea dragoste a Celui care S-a jerfit pentru noi? Mă gândesc la Mântuitorul care a cerut apă femeii samaritence. Eu cer doar o soţie fecioară. Dumnezeu să ne ajute şi să ne miluiască cu darul cel mai de preţ din viaţa aceasta şi cealaltă: iubirea întru Hristos. Îţi făgăduiesc multe bucurii duhovniceşti", îţi promite Gabriel. Alţii te pot invita la un "prigat nectar", după slujbă, promiţându-ţi bună-dispoziţie odată cu venirea primăverii. "Deranjez sau putem vorbi cu voia lui Dumnezeu? Sunt un tânăr credincios, student la Teologie, al cărui suflet nu mai vrea să rătăcească singur în grădina Tatălui. Dacă vrei să savurăm un prigat nectar de sezon…online sau duminică după Sfânta Liturghie, te invit, Doamne-ajută, să ne bucurăm împreună. Pot fi găsit la numărul 074XXXXXXX, la orice oră". Semnat, Motanul Dănilă.
Alec, un alt teolog, care repetă ori de câte ori e antrenat într-o discuţie online"la suflet - copil, în rest - bărbat", spune despre el că e binecuvântat cu "multe daruri", fiind "un ortodox responsabil, aşezat, dar în acelaşi timp volubil". "Naiv, dar şi nebunatic", Alec speră să intre şi el în rândul lumii, odată cu însurătoarea.
Sunt însă destui pretenţioşi, care doresc o parteneră educată, prezentabilă, independentă, cu studii superioare. Tesalonic are cerinţe extrem de clare: îşi doreşte o parteneră înaltă de 1.65-1.75 m, cu greutatea 55-65 de kilograme, care să aibă între 22-32 de ani şi să fie musai din Bucureşti.
"Sunt un drăcuşor, dar ofer discreţie şi sprijin financiar"
Unii membrii, aparent smeriţi între zidurile cetăţii, promit în mesaje să se dezlănţuie odată ajunşi în afara ei. "Oricine intră pe aici are o anumită intenţie", spune Cristian. "Puţini sunt cei care au un scop precis. Dacă scopurile noastre se întâlnesc, adică de a face tot posibilul să ne cunoaştem INTIM, atunci poţi să-mi răspunzi. Sunt un drăcuşor, dar ofer discreţie şi sprijin financiar. Dacă nu, te rog nu pierde timpul. Sper că ai înţeles mesajul meu, e simplu, nu?", adaugă tânărul, care pretinde că e masterand la Teologie.
Administratorii avertizează că, între creştini, se pot strecura şi "escroci" care nu vor decât să profite de naivitatea sau buna-credinţă a aspirantelor la titulatura de "preoteasă". "Dumneavoastră veţi putea decide singuri, în urma unor schimburi de e-mail-uri, dacă persoanele care se expun pe acest site - în vederea căsătoriei - sunt sincere şi îndeplinesc sau nu condiţiile dorite", e unul dintre mesajele de avertizare ale administratorilor site-ului.
Femeia perfectă seamănă cu "iapa înhămată la carele lui Faraon"
Teologii se declară din capul locului hotărâţi să se însoare. Cum arată femeia visurilor lor? Florin, un student la Facultatea de Teologie în anul IV, are în minte portretul viitoarei soţii: "o fată liniştită, cinstită sufleteşte, sociabilă, cititoare de Biblie". "Cu iapa înhămată la carele lui Faraon te asemăn eu pe tine, scumpa mea", e unul dintre citatele din "Cântarea Cântărilor" de care tânărul se foloseşte pentru a intra în graţiile vreunei utilizatoare.
În plus, şi-ar dori ca preoteasa lui să nu fie adepta machiajului sau a hainelor extravagante, precum bluzele mulate şi decoltate, fustele mini sau colanţii coloraţi. Postul intră şi el în lista pretenţiilor, chiar şi în perioada de graviditate. "Dacă femeia însărcinată ţine post, copilul din pântec iese binecuvântat", adaugă el. El vrea ca fata aleasă să nu fie nici carieristă, nici materialistă. Deşi mizează pe dragoste, după mai multe conversaţii, băiatul e dispus la o căsătorie de tip afacere. Îi este frică că după absolvire nu va prinde un post de preot. "Încă de când alegem secţia de Teologie pastorală, avem în vedere şi găsirea unei viitoare soţii", recunoaşte el. Viitorul preot admite că prinderea unei parohii libere e "o încercare a lui Dumnezeu-Tatăl", care poate fi însă soluţionată şi prin mijloace pământeşti. Tânărul afirmă că tatăl său îi ţine în parohia sa un post liber, singura lui misiune fiind "găsirea unei neveste demne de el şi parohia" aflată într-un sat. ,,Dacă nu-mi găsesc o soţie, tata nu-mi mai poate păstra postul şi nu mai prind parohie", continuă el.
Preot: Nu e "deloc bărbăteşte" să-ţi cauţi nevastă pe net, e ca şi cum te-ar însura babele
"Canoanele Bisericii Ortodoxe Române prevăd ca un candidat la Teologie Pastorală să ştie dinainte pe care cale va merge: să fie preot mirean sau preot celibatar, adică să ia drumul călugăriei. Dacă alege să fie preot de lume, are nevoie de o preoteasă. Dacă prinde drag de Taina Preoţiei, nu poate să o primească fără cea a căsătoriei. Dacă mă înscriu la Medicină, ştiu că mă fac doctor, dacă dau la Teologie (pastorală), ştiu că devin preot şi dau un exemplu celor din jur prin familia pe care o întemeiez", afirmă părintele Vasian Răcaru, călugăr la Schitul "Naşterea Maicii Domnului" din Poienari (judeţul Neamţ). Preotul crede că o preoteasă "bună" nu se poate găsi pe un site de matrimoniale, fie el şi creştin. "O nevastă de preot poate fi aflată în Biserică, prin viu grai. O fată bună, crede părintele, se poate găsi în rândul apropiaţilor, a cunoştinţelor, nu în mediul virtual", spune Răcaru.
Despre faptul că unii viitori preoţi îşi caută nevasă pe internet acesta crede că nu e "deloc bărbăteşte - e ca şi cum te-ar însura babele". Părintele crede că un om nu poate fi cunoscut cu adevărat în mediul virtual, iar riscurile sunt destul de mari, mai ales în cazul viitorilor preoţi: "Căsătoria înseamnă comuniune, înţelegere şi convieţuire în armonie. Dacă porneşti mai ales ca preot cu cineva la drum, ştii că o faci pentru o viaţă întreagă. Dacă te desparţi de preoteasă, nu mai poţi fi preot şi trebuie să te călugăreşti".
Şi părintele Constantin Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei, confirmă declaraţiile acestuia. "Este firesc ca orice student la Teologie (Pastorală) să se căsătorească. Încă de la înscrierea la această facultate, fiecare candidat ştie acest lucru", adaugă oficialul.
Cum se descriu candidatele la titlul de preoteasă: 40 de ani, virgină
Arma secretă pe care pretind că o deţin membrele cu drepturi depline ale site-ului este virginitatea. "Mireasa lui Christos", o membră de 40 de ani care participă deseori la Sfânta Liturghie", speră să găsească cu ajutorul site-ului "un soţ credincios, şi dacă Dumnezeu îngăduie, un viitor preot". Ascultătoare doar de muzică psaltică, ea recunoaşte că a refuzat toţi pretendenţii "din cauză că se iubeau mai mult pe ei decât pe Hristos".
Un alt user de sex feminin, de 35 de ani "împliniţi", care merge la biserică şi încearcă să-şi conducă viaţa după legile şi poruncile dumnezeieşti, postează la secţiunea "Autoprezentare": "Mă deplasez cu bastonul. Doresc să cunosc şi să mă căsătoresc cu un absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, care să-l iubească pe Dumnezeu. Vreau să fiu binecuvântată ca preoteasă şi mamă de prunci. Doamne-ajută!". Printre potenţialii soţi, poţi găsi şi un număr mic de bărbaţi care nu au studii de specialitate în domeniul teologic, dar au aceeaşi dorinţă: de a-şi găsi o nevastă. "Sunt un tânăr creştin ortodox, cu frică de Dumnezeu, modest, salariat, am funcţia de maistru tehnolog-laminator care doreşte să cunoască o creştină cuminte pentru întemeierea unei familii", scrie Gheorghe.
Căsătoriile interconfesionale-respinse
Pe site nu sunt încurajate căsătoriile interconfesionale, diversitatea culturală nefiind pe placul Domnului, potrivit administratorilor. "Neavând aceeaşi credinţă, aceeaşi limbă şi aceleaşi obiceiuri şi tradiţii culturale şi de familie, în mod firesc, aceste cupluri au un mod deosebit de viaţă, care diferă de cel obişnuit sau tradiţional, cu efecte negative asupra celor doi soţi. Oricum, latura religioasă este cea afectată poate cel mai mult", cred fondatorii site-ului matrimonial.

Megastory: Preoţii, agenţi electorali, în schimbul donaţiilor de la partid CAMERA ASCUNSĂ

http://www.realitatea.net/megastory-preotii-agenti-electorali-in-schimbul-donatiilor-de-la-partid_839481.html
^^^VIDEO INSIDE^^^

8 mai 2011, 23:13 | Actualizat Sâmbătă, 28 Mai 2011 23:58

Popi afacerişti, tâlhari şi criminali. Trăsătura lor comună- sunt imuni la justiţia pământeană. Paradoxal, într-un stat laic precum cel în care trăim, sutana preoţească atârnă mult prea greu atunci când e vorba de aplicarea legii. Frica de blesteme a românilor cu educaţie precară se oglindeşte în lipsa de acţiune a instituţiilor statului.

Tupeul slujitorilor bisericii, disponibilitatea lor de a face campanie electorală şi bogăţiile pe care le afişează îi îndepărtează zilnic pe popi de enoriaşi. În aceste condiţii, înlocuirea credinţei autentice cu spaima de lumânări ţinute cu flacăra în jos, de deschisul Bibliei, de cositorul topit sau de penele negre de găină aruncate noaptea-n intersecţie sunt doar consecinţe.
O mie de euro. Aceasta e suma pentru care unii preoţi sunt gata să includă în slujba religioasă promisiuni electorale. Deşi oferta a fost făcută chiar în timpul liturghiei, ei nici n-au clipit atunci când au auzit de "ochiul dracului". Din momeală a muşcat şi stareţul mănăstirii Căldăruşani. Prima biserică în care intrăm, Hagiu, e plină-ochi. Preotul cântă iar noi îi facem angajatei de la lumânări propunerea indecentă.

"- Sper că nu e o problemă să explice în timpul slujbei să ştie lumea cu cine să voteze, că ajută Biserica. Astea cred că sunt bagatele, pe care le poţi spune. Presupun că a mai făcut treburi de-astea.
- Da, da. Şi pe domnul Onţanu l-a ajutat. Eventual, dacă mai ştiţi persoane care vor să doneze...
- Ideea e să puteţi să la faceţi reclamă acum, cât e campanie.
- Da, le facem"

Îl sunăm pe preot. Ştie şi e disponibil, deşi a avut şi experienţe nefericite.

La intrarea în Patriarhie ne iese în cale stareţul mănăstirii Căldăruşani. În câteva minute devine agentul nostru electoral.


"- În ce măsură, în timpul slujbei, o să puteţi face vorbire despre ce are de gând domnul x să facă?
- La obştea mea. Patruzeci, cincizeci de oameni pe care îi am în subordine. La masă vorbesc cu băieţii.
- Bun. Şi contăm pe cincizeci de voturi. O să fac o donaţie de la partid, de o mie de euro pentru început. Deci să-nţeleg că toată mănăstirea Căldăruşani votează x?
- Da"

"Clerului ortodox îi este interzisă politica partizană. Astfel de cazuri sunt aduse în atenţia instanţelor de judecată bisericească şi în funcţie de gravitatea situaţiei se iau măsurile care se impun", a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica.
Preotul cu vila de 750.000 de dolari, piscină, patru măicuţe şi trei căprioare

Vila de pe şoseaua Bucureştilor nr 81 arată ca o fortăreaţă. Imobilul a fost cumpărat în urmă cu trei ani la un preţ de 750.000 de dolari. Cum Episcopia Giurgiu nu avea aceşti bani, a făcut un credit ipotecar la bancă, aşa că preţul final va fi mult mai mare. După tranzacţie, vila s-a transformat într-o mănăstire cu piscină pentru patru măicuţe dar şi pentru preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului. Reprezentanţii Patriarhiei susţin, însă, că în vila din Giurgiu se trăieşte pe principiul austerităţii şi nu al huzurului.
Pe lângă piscină de câteva luni ţopăie şi trei căprioare.

Cât despre utilitatea acestor investiţii, mai marii bisericii evită un răspuns direct.

"A fost cumpărat cu acordul adunării eparhiale a episcopiei Giurgiului. Nu-i nimic...Totul este cât se poate de legal din toate punctele de vedere: şi al legilor statului român, şi al regulamentelor bisericeşti. Fiecare eparhie se autofinanţează. Sunt fondurile proprii ale eparhiei care înseamnă vânzări de lumânări, contribuţii benevole ale credincioşilor, nu sunt bani publici", a precizat Constantin Stoica.

Episcopul de Giurgiu, Preasfântul Părinte Ambrozie nu a putut fi contactat.
Fostul puşcăriaş ajuns preot

A înviat precum Lazăr a patra zi din morţi, pentru a semna un proces verbal. Cu actul respectiv, un preot din Chitila a justificat, apoi, cheltuirea a 550.000 de lei noi pentru repararea unui gard şi a capelei. Dacă nu vorbim de o escrocherie, atunci avem de a face cu o minune dumnezeiască: Neculai Coman a murit în 25 martie şi a semnat chitanţa pe 11 mai! Pus în faţa probelor, preotul Alexandrescu spune că n-a făcut nimic de capul lui.

Neculai Coman a semnat, conform documentelor, când i se făcea parastasul de şase săptămâni. Preotul Ioan Alexandrescu, cel care a beneficiat de ajutorul nesperat venit din lumea celor drepţi, nu pare prea vorbăreţ.

Învierea lui nea Nicu din Chitila ne-a făcut să-l studiem cu mai mare atenţie pe popa Alexandrescu. Iată ce am aflat: A făcut puşcărie, dar a fost hirotonit preot. Nu ştie să cânte, dar a fost "uns" paroh. O veritabilă inginerie cu miros de acte false a transformat un mecanic cu antecedente penale într-un popă. Minunea dumnezeiască şi-a tras sutana peste hainele vărgate. Deşi conduce de mult timp parohia şi le rupe chitanţe, enoriaşii de la marginea Chitilei nu au auzit, încă, trilul preotului Ioan Alexandrescu. Slujbele de la biserica Ion Olteanu sunt ţinute, întotdeauna, de alţi preoţi.

Îl căutăm pe preotul Alexandrescu acasă, în comuna prahoveană Nedelea. Dăm peste un localnic care ne asigură că îl ştie de mic copil.
"- Cum a ajuns să facă puşcărie?
- S-a îmbrăcat în maior. S-a dus şi, care venea din străinătate, că ştiţi că veneau cu valută, cu bani..."Băi, de unde ai? Bijuterii, alea- alea..."
- Deci tâlhărie, ce făcea el?
- Da, da. Tâlhărie.
- Câtă puşcărie a făcut?
- Aaaa...A scăpat repede! Păi dacă-l avea pe Dracu ăl mare! Şase luni a făcut! Exact când a ieşit de acolo a ajuns popă! Da, domnule. dar nu ştii de ce?"

Omul ne explică minunea. Spune că Alexandrescu a suprapus, de fapt, foaia matricolă de la liceul industrial cu cea a cumnatului său, preot, după ce acesta a murit.

Examinând cu atenţie foile matricole, se poate observa o coincidenţă stranie: mediile obţinute de Ioan Alexandrescu în ultimii trei ani la liceul industrial, sunt identice cu cele din fişa de la seminarul Teologic. Deşi au câte două zecimale!

Popa Alexandrescu nu a fost de găsit nici acasă. A cuvântat, însă, la telefon. Iată versetul!

"Băgami-aş ....-n morţii mătii! Să-mi bag .....-n mă-ta şi-n familia mătii, de lătură! Să-mi bag ......-n gâtul mătii!", a spus preotul la telefon.

Gurile rele susţin că popa Alexandrescu şi-a cumpărat liniştea mai marilor Bisericii donând o şalupă. Ei bine, am găsit barca la mănăstirea Snagov. L-am facut pe stareţul mănăstirii să creadă că suntem procurori şi vrem să punem sechestru pe şalupa donată în urmă cu trei ani de preotul Alexandrescu. Faţa bisericească ni s-a spovedit. Din vorbă în vorbă, aflăm cam cum a decurs tranzacţia.

Bomboana pe colivă avea să fie pusă, însă, de tribunalul Constanta. În urmă cu o lună, magistraţii de aici au emis pe numele popii Alexandrescu un mandat de arestare în lipsă pentru trafic de influenţă. Potrivit DNA Constanţa, preotul a intervenit contra cost la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pentru a ajuta o femeie să-şi recupereze mai repede o compensaţie pe Legea 9/1998 privind bunuri trecute în proprietatea statului bulgar. Tranzacţia s-a desfăşurat printr-un intermediar. Preotul a primit o primă tranşă de şpagă, de 30.000 de lei. Femeia l-a denunţat. În urma flagrantului, intermediarul a fost arestat iar preotul a dispărut. De patru zile, Alexandrescu se afla in arestul IPJ Constanta, unde a primit, in fine, sfintele cătuşe.

Video aici.


Biserică de parohie cu dezlegare la PR

http://www.evz.ro/detalii/stiri/biserica-de-parohie-cu-dezlegare-la-pr-908338.html

Canalele de comunicare moderne pot fi utilizate cu succes pentru a-i apropia pe tineri de biserică.
Biserica ortodoxă "Toma Cozma", din Iaşi, are un specialist în PR care emite comunicate, o revistă săptămânală şi un site prin intermediul cărora îşi promovează activităţile. Cei de aici utilizează toate instrumentele de comunicare de care dispun pentru a-şi anunţa oferta religioasă şi culturală pentru credincioşi.

Revista şi site-ul bisericii au fost create cu ajutorul tinerilor, pentru a promova activităţile ce le sunt destinate.




"E o mare provocare să transformăm în instrumente ziditoare canalele de comunicare moderne, spre edificarea creştinilor. Nu e uşor pentru preotul ortodox să reuşească să pună în balanţă exigenţele tradiţionale şi nevoile actuale ale creştinilor. Aceia care vin la biserică au nevoie să primească, alături de părtăşia duhovnicească la rugăciune, şi informaţiile necesare unui program sănătos pentru viaţa de zi cu zi. Din această pricină am lansat revista şi apoi site-ul", spune preotul paroh Mihai Mărgineanu, în vârstă de 52 de ani.

"Scopul meu, acum, este să-i dezlipesc pe copii de calculator"


În urmă cu zece ani, preotul a amenajat, într-o "Căsuţă filantropică", o sală cu patru calculatoare în reţea. Sala a funcţionat până în anul 2006.

"În mod paradoxal, scopul meu nu mai este acum de a-i aduce pe copii la calculator, ci de a-i dezlipi de el. Mulţi au ajuns să-l folosească, acasă, nesupravegheaţi, spre demolare morală sau spre uzura nejustificată înainte de vreme a propriilor resurse", spune părintele. Site-ul a fost lansat în anul 2004.

"Am lansat site-ul pentru cei care aveau acasă jocuri; voiam să-i atrag spre altceva. În forma lui iniţială avea forum şi era găzduit pe calculatorul meu personal. Asta m-a costat foarte mult. Am constatat cu mâhnire că forumul devenise o pradă facilă pentru bravadele copiilor, vorbeau urât şi îmi trimiteau diverse imagini, nu aveam posibilitatea de a cenzura mesajele. În forma actuală, fără forum, site-ul există de doi ani. L-am plasat la un provider care ne oferă siguranţa celor postate, plătim găzduirea, iar mai mulţi tineri contribuie la completarea lui cu imagini", a adăugat preotul.

Pe site-ul www.parohiatomacozma.ro e postată şi arhiva revistei parohiale "Credinţa şi Fapta", care apare fără întrerupere din anul 2002.

CONSILIERUL PAROHIAL

"E necesar ca biserica să apeleze la structurile PR"


Consilierul PR care se îngrijeşte de imaginea bisericii "Toma Cozma" este Vasilica Onofrei, de 26 de ani, care lucrează pe bază de voluntariat.

"În 2000 am cooptat la revistă mai mulţi elevi de liceu. Printre ei, Vasilica. Mai întâi a activat ca secretar de redacţie la foaia parohiei, apoi ca redactor-şef, iar la alegerile din acest an a fost aleasă consilier parohial şi a devenit oficial consilier PR al bisericii. Am învestit-o cu mare responsabilitate fiindcă a fost mereu aproape de activităţile bisericii şi pune suflet în ceea ce face", spune preotul.

"Am început să dau primele comunicate în anul 2003. Abia intrasem la Facultatea de Comunicare. Ulterior mi-am dat licenţa pe tema «Relaţii Publice în Biserica Ortodoxă Română». La acea vreme, ideea de relaţii publice nu era populară la nivelul Bisericii. A fost inserată abia când a fost aprobat noul statul al BOR", explică Vasilica Onofrei.

"Consider că biserica de parohie trebuie să-şi facă cunoscute activităţile ca orice altă instituţie publică. De obicei optăm pentru comunicatul de tip invitaţie la activităţile noastre sau comunicatul de tip ştire. E important şi necesar ca biserica să apeleze la structurile de PR pentru a se menţine în sfera publică, din care putem observa că s-a tot încercat să fie exclusă", ne-a spus ea.

Biserica "Toma Cozma" are în pregătire un proiect şi pentru cei care locuiesc în străinătate. Pe site au fost postate deja câteva predici audio, iar pe viitor se vor transmite slujbele în timp real. "De fiecare dată când am ocazia, mă interesez de cei plecaţi în străinătate, comunicăm prin e-mail şi, la nevoie, ţin cu ei şi spovedanii la telefon. Legătura dintre un om şi preotul lui este una de taină. E în ea o lucrare a lui Dumnezeu", spune preotul Mihai Mărgineanu.

"Ideea unei comunicări mo derne cu parohia s-a cristalizat pe vremea când slujeam la Prisăcani, unde împreună cu creştinii am reuşit să construiesc o biserică. În zilele Revoluţiei mi-am pus problema «ce trebuie să facă un preot în hărmălaia asta?» şi am decis să îl reînbisericesc pe Moş Crăciun. Pe 25 decembrie 1989 l-am adus pentru prima dată în biserică. Acum, în fiecare an, Moş Crăciun împarte daruri în biserică copiilor din parohia «Toma Cozma»", povesteşte preotul.


EXPERT PR. Vasilica Onofrei, consilier parohial
FOTO: MARIA CRAUS