Se afișează postările cu eticheta Dosar penal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dosar penal. Afișați toate postările

joi, 10 martie 2011

Râmnicu Vâlcea: Călugăriţa care a omorât o fetiţă pe trecerea de pietoni nu va face nicio zi de închisoare

http://www.adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/Ramnicu_Valcea-_Calugarita_care_a_omorat_o_fetita_pe_trecerea_de_pietoni_nu_va_face_nicio_zi_de_inchisoare_0_441555939.html


Instanţa a condamnat-o pe măicuţă la un an şi patru luni închisoare, cu suspendare. Nemulţumiţi, părinţii Dianei vor face recurs. Ei sunt supăraţi că măicuţa nu le-a cerut niciodată iertare.

Familia Moţ, din Ocnele Mari, căreia i-a fost accidentată mortal, fetiţa, Diana, de 11 ani, la 15 martie 2010, pe trecerea de pietoni din centrul Râmnicului, a primit cu indignare sentinţa instanţei. „Este incorect să primească o condamnare doar de un an şi patru luni cu suspendare. Călugăriţei nu i s-a luat măcar o declaraţie în instanţă. A venit doar avocatul şi a dat o hârtie prin care spune că măicuţa Claudia Oprea regretă ce s-a întâmplat. După accident n-a avut puterea să coboare din maşină şi să se ducă să vadă ce a făcut. În dosar mai sunt şi alte nereguli. Expertul nu a putut să stabilească viteza maşinii pentru că înainte de sosirea poliţiei, ea a mutat-o din loc. Faţă de familia celei de a doua fetiţe care a fost accidentată, Maria Găitănaru (8 ani), s-au făcut presiuni, iar părinţii acesteia şi-au retras plângerea. Procesul nostru civil judecătorii l-au disjuns de penal, acordând alte termene de judecată", a spus supărat Petre Moţ, tatăl.

Flori şi mărţişoare pentru un înger


Ionela Moţ, mama Dianei, ne-a spus: „Această femeie care ne-a omorât copila nu ne-a dat măcar un telefon, nu a exprimat măcar o părere de rău, iar la instanţă avocatul ei motiva că ea nu se poate prezenta la şedinţe că este la slujbă. Niciodată n-am putut să văd suferinţa pe faţa ei. N-am jignit-o niciodată, dar fuge de noi". În centrul Râmnicului, la piatra funerară care marchează locul unde a fost omorâtă Diana, părinţii, rudele, necunoscuţii, pun flori şi mărţişoare pentru sufletul plecat în lumea îngerilor. După primirea motivării sentinţei, familia Moţ va face recurs, iar cu acest proces va ajunge chiar şi la CEDO dacă măicuţa nu va fi mai aspru pedepsită. „Prin această sentinţă, părinţilor le-a fost mutilată încă o dată suferinţa", spune Mioara Pătularu, naşa Dianei.

Copile zdrobite pe zebră de o măicuţă şoferiţă




Dorel Ţîrcomnicu
Luni 15 mar 2010

Măicuţa Liliana Oprea a aşteptat resemnată ca poliţiştii să încheie măsurătorile

Două eleve de la Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea au fost lovite ieri, pe o trecere de pietoni din oraş. Una dintre ele a murit, iar cealaltă a fost transportată de urgenţă, în stare gravă, la Bucureşti.


Elena Diana Moţ (12 ani) şi Maria Găitănaru (8 ani), ambele din Ocnele Mari, traversau cel mai aglomerat bulevard din Râmnic, Calea lui Traian, pe culoarea verde a semaforului, spun martorii oculari.

Copilele au fost lovite de o dubiţă Mercedes Benz, condusă de măicuţa Liliana Claudia Oprea (32 de ani), de la Mănăstirea Hurezi, din Vâlcea. În urma impactului, Elena Diana a murit pe loc, iar Maria a fost transportată în stare gravă la Spitalul Judeţean Râmnicu Vâlcea.

„Mă aflam pe trecere şi traversam pe culoarea verde a semaforului, iar în spatele meu traversau cele două fetiţe. Maşina condusă de măicuţă a venit cu viteză mare, de cel puţin 60 de kilometri la oră, iar una dintre copile a fost lovită şi azvârlită cu capul de bordură, iar roata din spate a maşinii a trecut peste capul celei de-a doua fetiţe", susţine Eduard Eremia, unul dintre pietonii aflaţi în acel moment pe trecerea de pietoni.

Peste 500 de oameni s-au strâns ieri la locul accidentului. „Voi vă rugaţi la Dumnezeu să fie bine şi omorâţi oameni nevinovaţi pe stradă!", a strigat un trecător. Măicuţa a fost scoasă din mulţime de agenţii de la Rutieră şi dusă la sediul Poliţiei.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, comisar Simona Dumitrică, a confirmat accidentul, spunând că Poliţia face cercetări pentru a vedea împrejurările exacte ale producerii acestuia. „Măicuţa nu era sub influenţa alcoolului, iar cercetările noastre continuă", a spus ofiţerul.

Părinţii Elenei erau ieri şocaţi de tragedia petrecută. „Doamne, de ce mi-ai luat singurul copil pe care-l aveam. Ce zi nenorocită este asta, Doamne!", striga mama copilei moarte.

„Regret cele întâmplate"

Înalt Preasfinţitul Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului, a fost înştiinţat de redactorii „Adevărul" despre tragedie.

„Sunt la Bucureşti şi nu mi-a spus nimeni nimic. Iau la cunoştinţă cu mare durere, pentru că aceea care a produs accidentul este o fiică duhovnicească şi venise să se alăture grupului de maici de la Mănăstirea Hurezi.

Maica stareţă nu trebuia să-i dea maşina, ştiind că este una foarte puternică, şi măicuţa nu o controlează foarte bine, fiind începătoare. Regret toate cele întâmplate şi mă rog la Dumnezeu pentru fetiţa rănită, să scape cu viaţă. Îmi dau lacrimile de durerea pricinuită celor dragi acestor copile", a spus ÎPS Gherasim.


sâmbătă, 5 martie 2011

OMOR SAVARSIT DE PREOT

Preot din Argeş, acuzat că a făcut sex cu două minore din centrul de plasament pe care îl conducea (VIDEO)

http://www.antena3.ro/romania/preot-din-arges-acuzat-ca-a-facut-sex-cu-doua-minore-din-centrul-de-plasament-pe-care-il-conducea-video-83315.html

Dragostea nu ţine cont de vârstă. Legea, însă, da! Este lecţia pe care un preot din Argeş riscă să o înveţe în 18 ani de puşcărie. Două fete de 14 ani spun ca s-au iubit în multe nopţi cu parohul. Cele două fete au fost internate într-un centru de plasament din Argeş, unde director este chiar preotul de 40 de ani. Aventurile sexuale ar fi început în urmă cu câteva luni.

Nu poate fi vorba de viol, întrucât minorele răspundeau avansurilor parohului. Dar vorbim despre nişte copile despre 14 ani şi despre un bărbat care le-ar putea fi tată. De fapt, din punct de vedere legal, preotul chiar le era un fel de tată, întrucât era directorul centrului de plasament.

Preotul acuzat este un om foarte important în Costeşti, a candidat la primărie şi are sute de enoriaşi în parohie. Bărbatul este căsătorit şi are o familie, dar este şi preot şi are o parohie. Pe lângă toate acestea, argeşeanul ocupă funcţia de directorul unui centru de copii din Argeş. Altfel spus, este tutorele a zeci de copii care ajung aici în plasament, printre care şi cele două orfane de 14 ani.

Se pare că directorul centrului avea o metodă originală de a scăpa minorele de traume. Fetele susţin că preotul le vizita noaptea în camerele din centru. Partidele de sex erau de comun acord, iar directorul centrului rămânea, deseori, până dimineaţă cu minorele.

Cele două minore au dat toată aventura sexuală a preotului în vileag. Acesta a fost demis din funcţia de director al centrului de plasament. Preotul riscă până la 18 ani de închisoare, mai ales că era tutorele celor două fete din plasament.

Dosarul "Banca Transilvania": conexiuni la cele sfinte


Autor: Ionuţ Stănescu, Mihai Şoica

Nevasta inspectorului eparhial de la Mitropolia condusă de Bartolomeu Anania a coordonat o bună parte a afacerilor desfăşurate de preşedintele Băncii Transilvania şi este urmărită penal.



Unul dintre contabilii prin care Horia Ciorcilă, preşedintele CA al Băncii Transilvania, şi-a derulat operaţiunile financiare de-a lungul timpului este soţia inspectorului eparhial al Mitropoliei din Cluj-Napoca, Neculai Buda. Luna trecută, alături de alţi şapte inculpaţi, Horia Ciorcilă a fost trimis în judecată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizate şi Terorism (DIICOT), pentru manipularea Bursei. În acest dosar, soţia inspectorului eparhial a fost audiată ca martor, ajungând, în final, să fie pusă sub urmărire penală, pentru depoziţie mincinoasă.
Soţia şefului de la Mitropolia Cluj, Raveca Buda, a fost interogată în legătură cu mai multe tranzacţii suspecte pe care le-a efectuat între 2006 şi 2008. În aceste tranzacţii apărea şi firma Dodworth Limited.

Procurorii susţin că această companie (având acţionariat anonim, protejat de legislaţia din Cipru) aparţine, de fapt, lui Horia Ciorcilă, fiind unul dintre vehiculele pe care, fentând piaţa, preşedintele Băncii Transilvania le-a folosit pentru a vinde acţiuni ale Băncii Transilvania (TLV) către Bank of Cyprus. Beneficiile obţinute de Ciorcilă din aceste operaţiuni s-au ridicat, potrivit magistraţilor, la 11,7 milioane de lei.

Împrumuturi-fantomă

Audierea Ravecăi Buda de către DIICOT a vizat o serie de contracte civile. Între noiembrie 2006 şi aprilie 2008, aceasta a împrumutat cu 3,020 milioane lei firma TMB Invest, fiind, la rândul său, împrumutată de Horia Ciorcilă cu aproximativ aceeaşi sumă: 3,037 milioane lei.

Creanţele pe care Raveca Buda le-a constituit împrumutând TBM Invest au fost ulterior cedate către Dodworth Limited în contul unui împrumut de 2,6 milioane de lei pe care preoteasa îl luase de la această companie.

Analizând suita acestor tranzacţii, procurorii au concluzionat: "Aceste manopere au fost efectuate cu scopul de a acoperi preluarea de către Ciorcilă Horia a TBM Invest (...) prin intermediul Dodworth. (...) În spatele acestor manopere se găseşte Ciorcilă Horia care a dat cu împrumut sume mari de bani, fără dobândă pentru Buda Raveca (...) pentru ca aceasta, în calitate de interpus, să preia societatea comercială (TMB Invest - n.r.)".

Apărarea
În faţa anchetatorilor, Raveca Buda a încercat să justifice masivul împrumut de cash pe care Horia Ciorcilă i-l acordase: "Domnul Ciorcilă doar ne susţinea. Nu cunosc ca domnul Ciorcilă să aibă vreo legătură cu Dodworth Limited. Nu cunosc alte date legate de Dodworth".

Procurorii DIICOT nu au crezut-o pe preoteasa-economist, dispunând începerea urmării penale împotriva sa, sub acuzaţia de mărturie mincinoasă: "Din percheziţiile domiciliare efectuate rezultă că Buda Raveca primea corespondenţă pe e-mail de la învinuitul Ciorcilă Horia, în legătură cu deciziile de afaceri ale firmei Dodworth şi, de asemenea, întocmea situaţii financiare pentru această societate. (...) Rezultă că declaraţiile date sunt mincinoase, iar poziţia de a nega aceste aspecte legate de Dodworth are ca scop (...) a ascunde organelor de urmărire penală împrejurarea esenţială că învinuitul Ciorcilă Horia este persoana care controlează Dodworth Limited".

Contactată de EVZ, Raveca Buda a refuzat să facă vreo declaraţie: "Nu doresc să-mi apară numele în ziar. Îmi pare foarte rău. La revedere!".

Legăturile familiei inspectorului eparhial cu Dodworth Limited nu se opresc aici. Fiica lui Neculai Buda, Mariana Buda, a fost reprezentatul legal al societăţii înregistrate în Cipru. Până la avansarea în funcţia de inspector eparhial, Neculai Buda a fost protopop la Mitropolia din Cluj-Napoca.

"În spatele acestor manopere se găseşte Ciorcilă Horia care a împrumutat sume mari de bani, fără dobândă pentru Buda Raveca (...), pentru ca aceasta, în calitate de interpus, să preia societatea comercială." Rechizitoriul DIICOT

AI CARTE, AI PARTE


Astral Telecom şi Editura Dacia


Colaborarea dintre Horia Ciorcilă şi Raveca Buda coboară mult în timp. În 2005, atunci când miliardarul clujean îşi vindea pachetul de acţiuni pe care îl avea, oficial, la Astral Telecom (4% - în momentul preluării Astral Telecom de către multinaţionala UPC), soţia lui Neculai Buda era cea care îl reprezenta la şedinţa AGA a Astral. La acea şedinţă, Raveca Buda reprezenta şi două off-shore-uri cipriote, Dealgate Trading şi Bridgecom Holdings, care cumulau 7,25% din acţiunile Astral.

În momentul preluării companiei româneşti, pentru care UPC a plătit 416 milioane de dolari, 70% din capitalul Astral era deţinut de proprietari care îşi ascundeau identitatea în spatele unor off-shore-uri din Cipru.

Raveca Buda a condus şi Editura Dacia - o altă entitate din "imperiul Ciorcilă" - aflată, în prezent, în procedură de insolvenţă. Ciorcilă a ajuns să controleze Editura Dacia în 2008, după ce, prin intermediul firmei Powerax, a cumpărat 53% din patrimoniul acestei case de publicistică. Patronul din acte al Powerax a fost multă vreme un off-shore omonim (Powerax Limited), reprezentat de Ciorcilă.

FILIERA DODWORTH

New Com, firma lui Horia Ciorcilă

Dacă Dodworth Limited este firma lui Horia Ciorcilă, aşa cum susţin procurorii DIICOT, atunci preşedintelui CA al Băncii Transilvania îi poate fi atribuită şi proprietatea societăţii New Com Telecomunicaţii - o altă mare afacere de pe piaţa televiziunilor prin cablu.

New Com, care furniza servicii de internet, televiziune şi telefonie, a fost deţinută de Dodworth în proporţie de 95%, între 2007 şi 2008. Directoarea financiară a New Com era Raveca Buda. New Com şi-a dezmembrat portofoliul în anii 2009 şi 2010, vânzându-l către RCS&RDS şi Romtelecom, pentru o sumă de peste 20 de milioane de euro. Dodworth a părăsit acţionariatul New Com în 2008, fiind înlocuită de un alt off-shore cipriot: Valserial Limited.

New Com a vândut servicii de internet sub brandul "injoy", acelaşi nume purtându-l şi o editură recent pusă de picioare de Horia Ciorcilă: Injoy Books. Preşedintele BT a refuzat să răspundă la vreuna dintre întrebările EVZ: "Nu pot să fac nicio declaraţie. Dosarul e în instanţă. Vă rog să nu insistaţi!".

DOSAR PENAL

Manipularea Bursei


În urmă cu o lună, DIICOT i-a trimis în judecată, alături de alţi şase inculpaţi, pe Horia Ciorcilă, preşedintele CA al Băncii Transilvania (BT), şi pe Claudiu Silaghi, fost vicepreşedinte al BT. Aceştia sunt acuzaţi de manipularea Bursei şi de spălare de bani.

Procurorii îi învinuiesc că, ştiind "din interior" că Bank of Cyprus voia să cumpere acţiuni ale BT, au achiziţionat acţiuni vânzân du-le, în decembrie 2009, cu un profit total de 30 de milioane de lei. Ciorcilă ar fi vândut acţiunile ascunzându-se în spatele off-shore-urilor Dodworth Limited şi Salecom Limited, iar Silaghi - în spatele soacrei sale, Doina Cojocaru, şi al off-shore-ului Wellane Limited.